Marius Șumudică a reacționat imediat după ce s-a întâlnit cu Dan Șucu

Marius Șumudică a reacționat imediat după ce s-a întâlnit cu Dan Șucu Superliga

Marius Șumudică ar putea prelua banca tehnică a Rapidului.

Giuleștenii au rămas fără principal în urma demiterii lui Cristiano Bergodi, care s-a despărțit de Rapid după patru eșecuri consecutive în play-off. În prezent, Bogdan Lobonț e interimar la club.

Marius Șumudică a reacționat imediat după ce s-a întâlnit cu Dan Șucu

Dan Șucu, patronul giuleștenilor, a dezvăluit că a avut o întâlnire cu Marius Șumudică, iar fostul antrenor de la Gaziantep a confirmat, dar nu a vrut să intre în mai multe amănunte. Șumi s-a limitat să spună că întâlnirea a decurs foarte bine.

”E adevărat, m-am văzut cu domnul Șucu. A fost o întâlnire pozitivă! Nu pot și nici nu vreau să intru în amănunte, respect faptul că domnul Șucu a dorit să mă cunoască personal. Dacă vreți alte detalii, vă rog să discutați cu domnia sa…

Pot să vă spun doar atât, a fost o oră și jumătate extrem de plăcută, în care am discutat cu un om care nu dorește decât binele Rapidului. Nu se gândește decât la binele Rapidului, cum să formeze un club la standarde occidentale, la standarde europene pentru fanii din Giulești!

Bineînțeles, este de notorietate, nu mai trebuie să repet asta, Rapidul este forever în sufletul meu… Le doresc multă baftă și lui Lobonț, și echipei, să câștige cu CFR-ul și să spere în continuare la Europa. Vedem zilele următoare dacă se va și concretiza ceva, cel mai bine ar fi să discutați cu patronul echipei, cu domnul Șucu”, a spus Marius Șumudică, potrivit Fanatik.

Rapid ocupă locul cinci în clasamentul play-off-ului Superligii României cu 29 de puncte și se situeză la doar o lungime în fața ultimei clasate Sepsi OSK.

Cum arată clasamentul play-off-ului Superligii României

Standings provided by Sofascore
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!