Marius Șumudică (54 de ani), antrenorul celor de la Rapid, a spus cât de gravă este accidentarea lui Marian Aioani, portarul giuleștenilor, care a fost schimbat în prelungirile partidei din cauza unei accidentări. Înlocuitorul său, Franz Stolz, a gafat decisiv la golul de 3-3 marcat de Florin Tănase.

Aioani ar urma să plece la Belgrad pentru a se trata la vraciul Marijana Kovacevic, după care va reveni sub comanda lui Marius Șumudică.

Tehnicianul Rapidului spune că goalkeeper-ul său va fi apt de joc peste două săptămâni, astfel că sunt șanse ca Aioani să apere chiar în următoarea etapă, în care giuleștenii vor juca împotriva celor de la Universitatea Craiova, după ”dubla” echipei naționale cu Bosnia și San Marino.

Marius Șumudică: ”Aioani va fi apt abia atunci”

„Din ce am vorbit cu doctorul nostru, noi avem un doctor spaniol foarte bun, l-am întrebat după ce l-a consultat să nu fie afectat tendonul, cum a fost Bîrligea și a stat o perioadă lungă.

Mi-a spus că nu este, că este la jumătate, în spate, că nu este o problemă. Azi face un RMN apoi se deplasează la Belgrad și începe tratamentul. Dacă se adeverește ce a spus doctorul nostru, eu cred că 100% săptămâna viitoare începe antrenamentul și va fi apt pentru meciul cu Craiova peste 2 săptămâni.

Am avut 5, 6 meciuri când la 0-0 m-a scos 1 contra 1 cu adversari. Este un portar care îmi dă siguranță, face parte din familia Rapid”, a spus Șumudică, potrivit Fanatik.ro.

Marian Aioani apără poarta Rapidului de mai bine de un an, după ce a fost transferat de la Farul Constanța pentru a-l înlocui pe Horațiu Moldovan. În acest sezon, goalkeeper-ul a apărat în 20 de partide.

FCSB - Rapid s-a încheiat 3-3

Daniel Bîrligea a deschis scorul în minutul 29, ca Denis Ciobotariu să restabilească egalitatea în minutul 40. Juri Cisotti a readus-o pe FCSB în avantaj în minutul 55.

Alex Dobre a marcat golul egalizator în minutul 70, iar Ciobotariu a realizat ”dubla” în minutul 83, în timp ce Florin Tănase a smuls egalul în minutul 90+4.