Înaintea partidei cu o importanță uriașă în lupta pentru play-off, Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, nemulțumit de discursul din Parlament al lui Dan Șucu, omologul său de la Rapid, s-a arătat convins că giuleștenii vor pierde la Sfântu Gheorghe.
Marius Șumudică, replică pentru Gigi Becali
Întrebat despre declarațiile lui Gigi Becali, Marius Șumudică a transmis că nu este interesat de cuvintele patronului de la FCSB și nu își dorește să intre într-un conflict cu finanțatorul. De altfel, antrenorul Rapidului a transmis că Becali ar trebui să discute cu Dan Șucu dacă are nemulțumiri la adresa acestuia.
”Nu-i problema mea ce a zis domnul Becali. Nu stau să intru eu în polemică. Domnul Becali este într-o altă postură, dânsul este investitor, eu sunt antrenor.
Eu pot să răspund antrenorilor, atâta tot. Mai departe, domnul Becali, dacă vrea să aibă un dialog, poate să îl aibă cu domnul Șucu”, a spus Marius Șumudică înaintea meciului cu Sepsi.