Marius Șumudică îl înțeapă pe Dan Șucu: "Cu șapte milioane luam campionatul"

Marius Șumudică îl înțeapă pe Dan Șucu: Cu șapte milioane luam campionatul Superliga

După o evoluție dezamăgitoare în primele cinci etape din play-off-ul Superligii României, Rapid se află pe poziția a cincea în clasament. 

După despărțirea de Cristiano Bergodi, Dan Șucu a decis ca până la finalul acestui sezon, echipa să fie pregătită de Bogdan Lobonț, antrenorul cu portarii ai giuleștenilor.

În primul meci cu Bogdan Lobonț pe banca tehnică, Rapid a remizat cu FCSB, scor 2-2, într-o partidă la care au asistat peste 45.000 de spectatori.

Analiza lui Marius Șumudică despre investițiile de la Rapid

Considerat unul dintre tehnicienii potriviți pentru a ajunge în Giulești, Marius Șumudică a rămas pe dinafară până acum, Dan Șucu și Victor Angelescu nefiind încântați de comportamentul său vulcanic.

Antrenorul a vorbit despre investițiile făcute în acest sezon la Rapid, declarând că ar fi adus campionatul în aceste condiții.

"Cu 7 milioane luam campionatul. Luam campionatul, făceam 'dream-team'. Nu ai cum, iei jucători cu 500.000 liberi de contract. Eu am adus în Turcia liber de contract, care a fost căpitanul echipei naționale a Camerunului la Mondial, N’Koulou. A jucat la Watford, în Anglia multe meciuri, la Torino. 35 de mii pe luna, ce înseamnă asta, 400.000 de euro, fundaș central.

Markovic, căpitan de echipă la Partizan Belgrad pe vremuri. A jucat la Liverpool, la Trabzon, 29 de ani, jucător copt. Vrei să iei campionatul. Îi dai 200.000 la semnătură și 30-40.000 pe lună. Decât să dau să cumpăr 2-3 milioane și apoi să mă coste salariul 10.000..

Nu pot să vorbesc despre Rapid. Eu spun ce aș fi făcut cu 7 milioane. Cu 7 milioane în trasferuri, nu că trebuia să termini în primele 3, trebuia să iei campionatul", a spus Marius Șumudică, potrivit Fanatik.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!