Marius Șumudică l-a desființat pe Daniel Niculae: ”Avea carafe de vin pe masă”
Marius Șumudică (52 de ani) a purtat un război al declarațiilor cu Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului.
Imediat după ce Cristiano Bergodi (58 de ani) a fost numit oficial în funcția de antrenor al Rapidului, în locul lui Adrian Mutu, Angelescu a explicat de ce conducerea din Giulești nu a apelat la serviciile lui Marius Șumudică.
Acționarul Rapidului nu a uitat de criticile venite din partea antrenorului în trecut, lucru care, spune Angelescu, a împiedicat o posibilă colaborare între cele două părți.
Declarația l-a deranjat la culme pe antrenor, care nu a rămas indiferent și l-a atacat atât pe acționar, cât și pe Daniel Niculae (40 de ani), președintele Rapidului.
Marius Șumudică l-a desființat pe Daniel Niculae
„Tot ce a declarat Angelescu, spunând că sunt unul dintre cei mai buni antrenori din țară, îmi arată că nu a primat performanța la Rapid.. Deci, s-a răzbunat. L-am adus pe Niculae la Astra alături de Dani Coman și el a intervenit de ‘n’ ori la mine ca să intru cu el titular.
Eu nu voiam, pentru că nu merita, dar a făcut lobby pe lângă mine și mi-a spus să-i mai dăm o șansă, că e rapidist de-al nostru. I-am dat o șansă, dar domnul Niculae probabil că s-a supărat când am pierdut Cupa României cu Voluntari. M-am trezit că nu era în lot și că avea carafe de vin pe masă cu un alt jucător, nu-i dau numele. În seara meciului avea carafe de vin pe masă cu jucătorii. Sunt martori o grămadă”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport.
Cariera de antrenor a lui Marius Șumudică
Marius Șumudică, de-a lungul carierei, le-a antrenat pe Rocar, Inter Gaz, Progersul, Farul Constanța, Gloria Bistrița, Rapid, AO Kavala, Astra, FC Brașov, FC Vaslui, 'U' Cluj, Al-Shaab, Concordia, Kayserispor, Al-Shabab, Gazisehir, Rizespor, CFR Cluj, Malatyaspor și Al-Raed.
Cele mai multe apariții bifate la câmra unei echipe a fost în perioada aprilie 2015 - iunie 2017, când a dirijat-o pe Astra Giurgiu. Atunci, Marius Șumudică a strâns 110 jocuri și a înregistrat o medie de 1.73 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate, Transfermarkt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News