Rapid întâlneşte CFR Cluj, sâmbătă, de la ora 21:30, pe Stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca, într-o partidă contând pentru etapa a 17-a a Superligii.

Marius Șumudică: "Ne mai trebuie 20 de puncte ca să încheiem sezonul regulat în primele şase locuri"

"Întâlnim o echipă care în ultimii ani a câştigat foarte multe trofee, cu un antrenor bun, un strateg care ştie să pregătească meciurile importante. Sunt puternici, cu siguranţă şi vremea va fi potrivnică, vedem cine se va adapta mai bine la condiţiile meteo. Pentru noi nici nu ştiu dacă a fost benefică această pauză, pentru că eram într-un moment bun. Părerea mea este că ne mai trebuie 20 de puncte ca să încheiem sezonul regulat în primele şase locuri şi să accedem în play-off. Ăsta este scopul şi ne dorim să câştigăm puncte din fiecare meci", a spus Șumudică..

"Nu înţeleg de ce a fost programat meciul la 21:30, uneori şi jumătate de oră contează pentru că scade temperatura mult. Mai ales la Cluj, unde se ştie că iarna e destul de frig. Dar ne antrenăm în condiţiile astea şi nu cred că e un avantaj pentru niciuna dintre echipe", a adăugat tehnicianul, potrivit Agerpres.

Şumudică a explicat că nu are de luat nicio revanşă faţă de CFR Cluj, grupare pe care l-a antrenat-o în 2021 pentru doar 15 meciuri.

"Eu nu am nicio revanşă de luat, chiar în anul acela când am plecat de la CFR Cluj am primit tricoul de campion de la ei. Nu am avut nicio problemă atunci, au vrut să ne despărţim şi ne-am despărţit, atâta tot. Nu există nicio divergenţă", a precizat el.

"Cel care conduce corabia în momentul de faţă este Şumudică!"

Antrenorul a discutat cu Clinton N'Jie, cel care s-a arătat nemulţumit în meciul cu UTA din 9 noiembrie de faptul că a fost înlocuit. "Am discutat cu N'Jie, atunci, la primul antrenament după meci. Sunt lucruri care apar, nemulţumiri ale unor jucători atunci când sunt schimbaţi, dar până una alta toţi jucătorii trebuie să înţeleagă că cel care conduce corabia în momentul de faţă este Şumudică. Şi cu asta am închis subiectul", a precizat Şumudică.

Întrebat dacă a vorbit cu Florent Hasani despre incidentele de la meciul România - Kosovo, Şumudică a răspuns: "Hasani îşi vede de treabă, eu nu sunt tipul de naţionalist încât să fac diferenţe. El oricum nu a fost implicat în absolut nimic. Nu am avut discuţii cu el şi nici nu am vrut să discut pe tema asta. Este kosovar, îl respect ca jucător, mai departe să îşi facă treaba pentru Rapid. E clar că la meciul naţionalei totul a fost premeditat, ei şi-au dorit lucrul ăsta. Nu ştiu de ce au aşteptat până în ultimele minute. Nu e normal ce s-a întâmplat acolo, însă eu felicit jucătorii naţionalei, stafful, preşedintele FRF pentru calificarea în grupa următoare. Echipa naţională este în creştere, avem un antrenor foarte bun. Este un grup puternic acolo, formează o familie. Şi de multe ori forţa grupului bate orice individualitate. Nu ştiu acum în preliminariile Cupei Mondiale, depinde şi de noroc. Practic am întâlni doar o echipă extraordinar de puternică, iar ăsta este meritul celor care au câştigat grupa din Liga Naţiunilor. Iar cu celelalte adversare probabil vom juca de la egal la egal".