VIDEO Marius Șumudică și blocajul prin care trece Rapid: ”Nu mi-e ușor nici mie, că n-am făcut școală de psihologie!”

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 24 Septembrie 2024, 08:23
Data actualizarii: Marti 24 Septembrie 2024, 08:23

Rapid a învins-o cu scorul de 2-1 pe Unirea Slobozia în etapa a 10-a din Superliga României.

Giuleștenii au deschis scorul în minutul 25 prin Rareș Pop, după o fază superbă creată de elevii lui Marius Șumudică. Gazdele au reușit să restabilească egalitatea câteva minute mai târziu, la o fază fixă. Rareș Pop a făcut ”dubla” prin care a stabilit scorul final în minutul 60.

Marius Șumudică: ” Nu mi-e ușor nici mie, că n-am făcut nici școală de psihologie!”

Marius Șumudică este de părere că jucătorii Rapidului trec printr-un blocaj în condițiile în care își creează multe ocazii de gol, însă nu reușesc să înscrie. Chiar dacă antrenorul este cunoscut pentru felul în care își apropie jucătorii, antrenorul giuleștenilor crede că elevii săi au nevoie de un mental coach pentru a scăpa de acest blocaj.

Totuși, tehnicianul spune că nu este supărat pe jucători pentru faptul că au primit gol din partea celor de la Unirea Slobozia și, mai mult, este chiar mulțumit de atitudinea avută de giuleșteni după golul primit.

Nu am ce să le reproșez, vom analiza, ei au marcat foarte multe goluri din faze fixe. Se întâmplă, trebuie să fim mai atenți și să nu mai luăm goluri la faze fixe. Nu se poate să primim gol meci de meci, nu se poate!

Tot timpul trebuie să ne chinuim să revenim, dar asta m-a bucurat, la 1-1 am pus presiune și până la urmă am marcat, am mai avut ocazii de gol. Spre final apare și această problemă în care vrei să conservi rezultatul. Dacă în ultimele 13 partide, noi câștigăm astăzi abia a doua partidă, este foarte greu, nu e ușor. Jucătorii sunt blocați.

Din punctul ăsta de vedere, eu trebuie să-i deblochez și nu mi-e ușor nici mie, că n-am făcut nici școală de psihologie, nu sunt nici psiholog. Probabil sunt mai apropiat de ei, dar nu ține neapărat de mine, cred că trebuie un mental coach, adică cineva care să vorbească cu ei. Să ai atâtea ocazii de a marca și să nu le fructifici e greu”, a spus Marius Șumudică la conferința de presă.

Rapid, pe locul 8 în clasamentul din Superliga României

Clasamente oferite de Sofascore
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!