Merge pe mâna lui Horațiu Moldovan la Atletico Madrid: ”Eu cred că va juca”
Horațiu Moldovan (26 de ani) va pleca de la Rapid, urmând să semneze cu Atletico Madrid.
Vineri seară, Moldovan a apărat în ultimul meci la Rapid, 4-3 contra lui FC U Craiova. După meci, portarul a confirmat că urmează să semneze cu Atletico Madrid, după ce formația din Spania a hotărât să îi achite clauza de reziliere în valoare de 800.000 de euro.
Moldovan s-a înțeles cu Atletico Madrid în privința unui salariu de 800.000 de euro pe an, care va crește progresiv cu câte 180.000 de euro în fiecare sezon.
Întrebat despre transferul lui Horațiu Molldovan la una dintre cele mai bine cotate echipe din La Liga, Ionuț Chirilă s-a arătat încrezător că românul va prinde câteva meciuri în fața titularului incontestabil Jan Oblak (31 de ani).
Ionuț Chirilă merge pe mâna lui Horațiu Moldovan
„Când ai o echipă precum Atletico Madrid, deja ești un portar mare. Că nu prea ai ce să aperi. Madridul este angrenată în atâtea competiții... eu cred că el va juca. E Cupa Regelui, campionatul, Champions League. Sunt atâtea competiții, Atletico își permite să facă rotația unor portari.
Nu cred că transferă un portar calificat la Campionatul European ca să-l țină așa. Au văzut că are calitățile necesare, probabil Simeone este încântat de calitățile sale. Ei consideră că fac o afacere foarte bună, ei iau un portar de succes cu 800.000 de euro”, a spus Ionuț Chirilă, la Digi Sport.
Horațiu Moldovan a fost titularul României în 8 dintre cele 10 meciuri din preliminariile EURO 2024. Portarul născut în Cluj-Napoca nu a ratat niciun minut în primele 22 de meciuri din Liga 1.
Jan Oblak joacă din 2014 la Atletico Madrid, când a fost cumpărat de la Benfica, pentru 16 milioane de euro. În 9 ani și jumătate, goalkeeper-ul sloven a strâns 420 de meciuri între buturile lui Atleti, în 199 dintre ele păstrându-și poarta intactă.
Atletico Madrid, locul 5 în LaLiga după 38 de etape, cu 38 de puncte, este angrenată în trei competiții - campionat, Cupa Spaniei și Liga Campionilor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News