"Merită și Marius Șumudică medalie de campion?". Răspunsul direct oferit de Dan Petrescu
CFR a cucerit duminică seara al cincilea titlu consecutiv.
CFR Cluj a câştigat al cincilea său titlu consecutiv de campioană a României la fotbal, duminică seara, după ce a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-1 (1-0), pe teren propriu, într-un meci din etapa a 9-a, penultima, a fazei play-off a Ligii I.
Echipa antrenată de Dan Petrescu are patru puncte avans faţă de principala sa urmăritoare, FCSB, înaintea ultimei etape din play-off. De remarcat că la finalul sezonului regulat, CFR Cluj avea 14 puncte în plus faţă de FCSB.
CFR Cluj a început actualul sezon pe bancă cu Marius Șumudică, însă despărțirea dintre cele două părți s-a făcut cu scandal, motiv pentru care fostul tehnician al clujenilor a preferat să nu comenteze despre succesul acestora.
Actualul antrenor al lui CFR a fost întrebat dacă Șumudică ar merita să primească medalie de campion pentru acest sezon și nu a ezitat să răspundă, fără ocolișuri:
"Asta nu pe mine trebuie să mă întrebați. El a fost antrenor șase meciuri. Dacă cineva din club consideră că merită să-i dea, eu n-aș fi împotrivă, ba din contră. N-am ce să-i reproșez. Cu toate că el a vorbit foarte rău de mine și și-a dat cu părerea, eu nu o să fac asta.
Am găsit o echipă care a câștigat șase meciuri, ce pot să zic? După aceea a fost un meci la care au fost secunzii mei, cel cu FCSB, câștigat cu 4-1. În rest, când un antrenor câștigă șase meciuri, ce să-i reproșez? A fost bine, că dacă echipa pierdea trei din acele șase partide, poate nu mai eram campioni. Deci are și el meritul lui, normal", a declarat Dan Petrescu pentru gsp.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News