Mesajul italienilor pentru Louis Munteanu, după ce atacantul a decis să revină în România

Mesajul italienilor pentru Louis Munteanu, după ce atacantul a decis să revină în România Superliga

Louis Munteanu (22 de ani) revine în România, după câteva săptămâni în care s-a antrenat alături de Fiorentina.

După două sezoane în care a fost împrumutat la Farul Constanța, Munteanu a fost convocat de Fiorentina pentru stagiile de pregătire din această vară. Atacantul a jucat atât în cantonamentul din Italia, cât și în cel din Anglia, însă nu va rămâne la gruparea din Serie A.

Reacția italienilor după ce Louis Munteanu a decis să revină în România

CFR Cluj a ajuns la un acord cu Fiorentina pentru transferul lui Munteanu, iar atacantul urmează să fie prezentat oficial de clubul din Gruia. Pentru transferul vârfului crescut la Academia Hagi, ardelenii plătesc aproximativ 2,5 milioane de euro.

Jurnaliștii din Italia au confirmat despărțirea lui Munteanu de Fiorentina, scriind despre absența românului din lotul echipei pentru amicalul cu Hull City (2-2), disputat marți seară.

"Adio, Munteanu! E primul care pleacă din Anglia", a titrat Firenze Viola.

"Experiența lui Louis Munteanu în tricoul Fiorentinei este practic încheiată, de această dată definitiv, cel mai probabil. El a părăsit deja cantonamentul Fiorentinei din Anglia înaintea meciului cu Hull City și se pregătește să devină noul jucător al lui CFR Cluj.

Munteanu nu a fost nici măcar pe bancă în remiza, 2-2, a elevilor lui Palladino. El se va întoarce în țara natală", a scris Firenze Viola.

Louis Munteanu a fost cumpărat de Fiorentina în septembrie 2020, de la FC Viitorul, pentru 1,7 milioane de euro. A petrecut doi ani la formația de tineret a italienilor, unde a marcat 13 goluri în 40 de apariții, însă nu a debutat la prima echipă. Ulterior, Gică Hagi l-a împrumutat două sezoane la rând.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!