Din sursele Pro TV și Sport.ro, Lukas Zima a semnat cu gruparea roș-albastră, după ce milionarul din Pipera le-a achitat ”lupilor galbeni” nu mai puțin de 250.000 de euro.
Portarul este cotat la 850.000 de euro de site-urile de specialitate și ar mai fi avut contract cu Petrolul Ploiești până la finele stagiunii 2025/2026.
Ce a declarat Ștefan Târnovanu despre Lukas Zima
Actualul portar titular al campioanei a vorbit în termeni de fair-play despre cel care îi va fi concurent pe post începând cu ianuarie 2025.
"Zima e un portar foarte bun, îmi place foarte mult. Are un sezon bun și eu îl consider unul dintre cei mai buni portari din campionatul nostru, așa că-l aștept cu brațele deschise și să ne ajute", a declarat Ștefan Târnovanu, potrivit Digi Sport.
Lukas Zima s-a născut pe 9 ianuarie 1994 și și-a început cariera de fotbalist profesionist în Italia, unde a debutat pentru Reggiana într-un meci câștigat cu 2-0 împotriva celor de la Como.
Pentru Lukas Zima, acest transfer reprezintă un pas important în carieră, mai ales în contextul în care se află în vizorul naționalei Cehiei.