Fostul mare portar al României s-a confruntat cu mai multe probleme de sănătate în ultimii ani, iar în urmă cu două luni a suferit o intervenție chirurgicală pe cord deschis.
Imediat după ce decesul său a fost anunțat de Marcel Pușcaș, mai multe cluburi din România, dar și personalități din fotbalul românesc au postat mesaje pe rețelele de socializare.
Ce a postat FCSB după moartea lui Helmut Duckadam
După Dinamo și Rapid, și FCSB, unde Duckadam a fost președinte de onoare, a postat un mesaj prin care și-a exprimat regretul pentru dispariția fostului mare portar.
„FCSB exprimă regretul tuturor jucătorilor și angajaților clubului pentru pierderea legendarului Helmut Duckadam, care a încetat din viață astăzi.
Clubul nostru prezintă condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis FCSB.
Cariera lui Helmut Duckadam
Născut pe 1 aprilie 1959 la Semlac, judeţul Arad, Helmuth Duckadam a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 cu Steaua şi a fost de două ori campion al României, în 1985 şi 1986.
El a făcut primii paşi în fotbal la echipa Semlecana, iar în 1974 a ajuns la Şcoala Sportivă Gloria Arad. Trei ani mai târziu, a debutat ca portar la Constructorul Arad, în Divizia C, pentru ca peste un an să fie transferat de UTA, echipă la care şi-a făcut apariţa în prima divizie pe 17 septembrie 1978, într-un meci pierdut în deplasare cu CS Târgovişte, scrie news.ro.
După patru sezoane la UTA, Duckadam a fost transferat de Steaua Bucureşti. A fost supranumit "Eroul de la Sevilla", după ce în finala Cupei Campionilor Europeni cu FC Barcelona a apărat toate cele patru lovituri de departajare, executate de Alexanco, Pedrazza, Alonso şi Marcos. Performanţa reuşită de Helmuth Duckadam pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla este înscrisă în Cartea Recordurilor.
În acelaşi an în care a câştigat Cupa Campionilor, Duckadam a suferit o operaţie la braţul drept care l-a forţat practic să se retragă din activitate, la vârsta de 27 de ani, chiar dacă portarul de legendă a continuat să apere în ligile inferioare în anii '90, la Vagonul Arad (Divizia C).
În total, are 133 de apariţii în Divizia A, 13 în Cupa României şi nouă în Cupa Campionilor Europeni. La echipa naţională a României a avut doar două selecţii.