Meseria care-l tentează pe Damjan Djokovic după retragerea din fotbal
Rapid e pe locul 2 în clasamentul Superligii și visează la titlu. FCSB e lider în ierarhia campionatului.
Damjan Djokovic, mijlocaș la Rapid, a fost determinant în victoria giuleștenilor din etapa a 25-a, scor 1-0 în deplasare cu CFR Cluj. Croatul a marcat dintr-un șut înșelător de la 20 de metri pentru cele trei puncte obținute de trupa italianului Cristiano Bergodi.
Meseria care-l tentează pe Damjan Djokovic după retragerea din fotbal
Cu un CV impresionant în România, fotbalistul școlit în Italia e multiplu campion cu CFR Cluj și a avut o perioadă neconcludentă la FCSB, unde Gigi Becali și Elias Charalambous i-au dat puține șanse.
Mijlocaș creativ, cu ultimă pasă și viziune în joc, Damjan Djokovic s-a adaptat repede la formația lui Dan Șucu și Victor Angelescu. Are ca țintă titlul în Superliga, dar se gândește și ce va face după retragere.
Într-un interviu pentru Orangesport, croatul a declarat că e tentat să devină avocat.
”(n.r. a terminat un curs de managment sportiv la Copenhaga) Nu m-am apucat de Playstation şi nu am vrut şi aşa am ales să îmi mai antrenez şi mintea cumva.
Am vrut să învâţ o chestie nouă pe care n-am vazut-o, fiecare ţară are o abordare nouă la alegerile cuburilor şi să învâţ cum să organizez nişte chestii, e interesant, dacă rămân în domeniu după ce închei cariera, uneori zic nu, alteori zic că e mai bine să rămân fără fotbal.
Sunt multe chestii de făcut şi văzut în viaţă pe lângă fotbal. (n.r. a vrut să se facă avocat) Am timp, m-am informat, dar e cam mult de citit, o să mă mai gândesc după carieră dar acum e cam greu de făcut”, a declarat Djokovic pentru sursa mai sus menționată.
În vârstă de 33 de ani, mijlocașul de 1,90 a semnat cu Rapid până la finalul acestui sezon. A jucat în ediția 2023-2024 a Superligii 21 de partide și a marcat trei goluri.
Rapid va juca în etapa a 26-a vineri, în deplasare, cu Hermannstadt, de la ora 20:00.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News