FOTO "Mi-a adus aminte de golul lui Adrian Ilie cu Columbia". Reușita lui Rareș Ilie, elogiată: cum a explicat-o eroul din Giulești

Mi-a adus aminte de golul lui Adrian Ilie cu Columbia . Reușita lui Rareș Ilie, elogiată: cum a explicat-o eroul din Giulești Superliga

Rapid a ajuns la șapte victorii consecutive de când Adrian Mutu a fost adus pe banca tehnică. 

Giuleștenii sunt neînvinși în playout, ultima victimă fiind Sepsi OSK, de care a trecut cu 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat de Rareș Ilie după o acțiune personală spectaculoasă. 

Mijlocașul de 19 ani a primit mingea la marginea careului, a driblat trei adversari și l-a învins pe portarul advers cu un lob perfect.

  • Mi A Adus Aminte De Golul Lui Adrian Ilie Cu Columbia Reusita Lui Rares Ilie Elogiata Cum A Explicat O

Reușita tânărului fotbalist a fost apreciată și de Ilie Dumitrescu, cel care a declarat la DigiSport că: "Mi-a adus aminte de golul lui Adrian Ilie de la meciul cu Columbia"

Explicația lui Rareș Ilie pentru reușita superbă

"Suntem fericiți, ne-am ridicat la nivelul așteptărilor. E mai mult de instinct, nu e prea mult timp de gândire. Mister mi-a zis după meci că am dat la fel ca el", a declarat la finalul partidei. 

Rapid se află pe primul loc, cu 38 de puncte, urmată de Sepsi Sf. Gheorghe, cu 33 de puncte și FC Botoșani, cu 32 de puncte, dar un meci mai puțin disputat.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!