"Mi-a fost frică de Tavi Popescu!" Discursul lui Jean Vlădoiu după FCSB - FC Argeș 2-1
FCSB s-a impus duminică seara, scor 2-1, în fața echipei FC Argeș, într-un meci din etapa a 14-a a Ligii 1.
Jean Vlădoiu, președintele piteștenilor, a tras concluzille la finalul partidei în care FC Argeș s-a exprimat la un nivel foarte bun, a fost organzată în apărare până la momentele primirii golurilor și a avut mai multe momente în care a dominat vicecampioana.
Piteștenii erau neînvinși din august și au demonstrat că au devenit o echipă solidă a Ligii 1, cu argumente pentru calificarea în play-off. Deși elevii lui Andrei Prepeliță au deschis scorul, FCSB a revenit în forță și grație schimbărilor efectuate de Edi Iordănescu.
Inspirația lui Edi Iordănescu
"Avem mari șanse să fim în primele șase. Din păcate, am avut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon, dar l-am pierdut. Așa e în fotbal, am pierdut toate cele trei puncte. Am crezut că la 1-0 vom mai prinde un contraatac, dar asta e. Edi a făcut trei schimbări, îi cunoșteam foarte bine.
Mi-a fost frică Tavi Popescu. De când a intrat, le-am zis că de el mi-e cel mai frică. A făcut 3 schimbări foarte inspirate, la care ne așteptam de altfel. Pe mine nu m-a impresionat FCSB. Cunoșteam valoarea lotului, cunoșteam jucătorii, dar azi nu au fost în cea mai bună formă. Nu am jucat de la egal la egal, am văzut echipa Argeșului mai bună. Am văzut dorință, am văzut determinare.
Mi s-a părut că unii jucători nu au avut meciuri în picioare. FCSB rămâne una dintre favoritele la titlu”, a spus Jean Vlădoiu, la finalul meciului.
- Octavian Popescu, Vali Crețu și Vali Gheorghe au fost introduși de Edi Iordănescu în minutul 59.
FC Argeş a deschis scorul prin bulgarul Martin Rainov (62), în urma unui corner executat de Iasmin Latovlevici. Rainov a marcat primul său gol în Liga I. FCSB, care venea după o pauză de două săptămâni, din cauza unui focar de Covid-19 în lotul său, a reuşit să întoarcă rezultatul prin golurile înscrise de Octavian Popescu (67), Valentin Gheorghe (70), jucători introduşi pe teren în min. 60 de antrenorul Edi Iordănescu.
- FC Argeş a încheiat astfel o serie de şapte meciuri consecutive fără înfrângere în Liga I, cinci victorii şi două egaluri, şi un singur gol primit. FCSB a bifat a şasea sa victorie consecutivă în campionat.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News