Mihai Iosif a vorbit deschis despre dificultățile pe care le-a întâmpinat la noua echipă: „Credeam că sunt altfel!”
Mihai Iosif a luat decizia în primăvara anului 2022 să se despartă de Rapid și să-și încerce norocul la un alt club din România.
După ce a condus condus clubul din Giulești atât din poziția de antrenor secund, cât și din cea de „principal”, Mihai Iosif a preluat banca tehnică a clubului Minaur Baia Mare, din Liga 2.
Mihai Iosif: „Am crezut că sunt o persoană extrem de adaptabilă!”
„Miță” a semnat cu Minaur în octombrie 2022 și recunoaște că a avut nevoie de o perioadă de acomodare pentru a se obișnui la noul său club, după ce a petrecut o viață în Giulești.
„Da, e ceva nou pentru mine, am întâlnit ceva frumos, nişte persoane cu care ţi-e drag să stai de vorbă. Sper să ridicăm nivelul din punct de vedere fotbalistic. Nu pot să spun că am fost foarte mulţumit. Nu-mi place să vobresc ce s-a întâmmplat până să vin eu acolo.
Am crezut că sunt o persoană extrem de adaptabilă, dar am avut nevoie de o perioadă de a ma acomoda. Pentru Liga 2, sunt condiţii bune, dar din ce am discutat cu cei de acolo sperăm să le îmbunătăţim”, a spus Mihai Iosif, potrivit Orangesport.
49 de meciuri a rezistat Mihai Iosif pe banca Rapidului, 47 de campionat și două de Cupa României, înregistrând 18 victorii, 16 remize și 15 înfrângeri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News