Mihai Iosif, declarația zilei: "Chiar și atunci când ne înjură suporterii, ne înjură cu talent"

Mihai Iosif, declarația zilei: Chiar și atunci când ne înjură suporterii, ne înjură cu talent Superliga

Rapid revine pe Arena Națională pentru meciul cu FC Argeș, programat vineri, de la 20:30, în etapa a 19-a din Liga 1.

După o perioadă destul de lungă în care a fost obligată să își dispute meciurile de pe teren propriu la Mioveni, giuleștenii revin în București, pe Arena Națională, unde vor avea parte și de sprijinul fanilor. 

Mihai Iosif, antrenorul Rapidului, a stârnit mai multe zâmbete la conferința de presă atunci când a vorbit despre relația cu suporterii, una tensionată în ultima vreme din cauza rezultatelor înregistrate de echipă.

"Ne bucurăm să ne reîntoarcem în București, să jucăm din nou cu suporteri. N-am mai jucat de foarte mult timp alături de suporterii noștri minunați, care, chiar și atunci când ne înjură, ne înjură cu talent. Sperăm să facem un joc bun și să mulțumim pe toată lumea. Noi încercăm să-i mulțumim pentru că ei sunt aparte.

Au mai fost meciuri destule pe Arenă, suporterii au fost mereu lângă noi și e clar că ne dorim să fie totdeauna lângă pentru că adevărații suporterii se văd în momentele grele", a spus Mihai Iosif, la conferința de presă.

Mihai Iosif, care a precizat că are șase jucători accidentați pentru meciul cu FC Argeș, inclusiv pe Dragoș Grigore, diagnosticat cu fractură de pomete, a avut o nouă declarație amuzantă la conferința de presă.

"Dacă sunt șase jucători lipsă, nu e chiar așa ușor. (n.r - Nu găsiți prin staff ceva?) Nu prea am ce să găsesc, suntem destul de puțini. Eu sunt mai grăsuț, poate 10 minute puteam să joc, dar nu mă ajută corpul. Cei care intră sunt tineri. Cum am mai spus, ne bazăm foarte mult pe tineret la Rapid, vrem să creștem cât mai mulți copii și îmi doresc ca în viitorul apropiat să îmbrace cât mai mulți tricoul primei echipe", a mai spus Mihai Iosif.

Înaintea meciului de pe Arena Națională, Rapid ocupă locul 7 în Liga 1, cu 28 de puncte, la o singură lungime de ultimul loc de play-off, ocupat de FC Botoșani. FC Argeș se află pe locul 8, cu 27 de puncte.

În tur, Rapid s-a impus la limită pe terenul lui FC Argeș, scor 1-0, după golul lui Ștefan Pănoiu.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!