Mihai Iosif e sigur: ”Dacă jucam în Giulești, eram printre primele echipe”
Tehnicianul echipei Rapid, Mihai Iosif, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că meciul din acest weekend cu CFR Cluj nu va fi la fel ca acela din tur, când giuleştenii s-au impus cu 2-0 în faţa campioanei.
„Întâlnim campioana, poate cea mai completă echipă a campionatului. Cu siguranţă meciul nu va fi ca acela din tur, pe care l-am câştigat cu 2-0 poate şi datorită faptului că am fost luaţi puţin de sus, dar cu siguraţă va fi alt meci. Nu va fi meciul din tur”, a spus Iosif.
Mihai Iosif, înainte de CFR Cluj - Rapid: ”Dacă jucam în Giulești, eram printre primele echipe”
El a precizat că FC Rapid ar fi obţinut mai multe puncte dacă ar fi jucat pe propriul stadion. „Avem nevoie de victorii, am făcut tot ce am putut. Din păcate am avut neşansă foarte multă. Am rămas în două meciuri acasă fără un jucător în minutul 30.
Băieţii au dat dovadă de mare caracter, am revenit de fiecare dată. Am pierdut în schimb, puteam să câştigăm atât la Mediaş cât şi la Voluntari. La fel, neşansa a făcut să nu înscriem. Nu am câştigat, dar nici nu am pierdut.
Ne-am îndepărtat un pic de zona play-off-ului, dar atât timp cât mai avem şanse matematice noi ni le vom juca. Sunt sigur că dacă jucam pe stadionul Giuleşti eram în primele echipe ale campionatului.
Eu ca antrenor şi jucătorii ne dorim clar să jucăm pe Giuleşti. Dar sunt fel de fel de raţionamente şi trebuie să facem ce este mai bine pentru club şi pentru suporteri. Mi-aş fi dorit să jucăm toate meciurile din retur pe Giuleşti. Sunt lucruri care nu depind de noi”.
Iosif a menţionat că echipa este în acest moment în obiectiv: „Nu cred că mai are rost să facem calcule, trebuie să luăm fiecare meci în parte şi să încercăm să-l câştigăm. În momentul de faţă suntem în obiectivul clubului, suntem mai mult decât bine în obiectivul clubului. Ne dorim să terminăm cât mai sus”.
FC Rapid va întâlni echipa CFR Cluj, duminică, în deplasare, de la ora 19.55, în etapa a XXVII-a a Ligii 1 Casa Pariurilor, scrie News.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News