Mihai Pintilii, rezervat după victoria cu Academica: „Încă se mai pot pierde puncte!” Ce spune despre debutantul Tănasă
FCSB a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 3-0, echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii 1.
La finalul partidei, „secundul” de la FCSB, Mihai Pintilii, s-a declarat mulțumit de jocul echipei sale, însă a ținut să sublinieze că vicecampionii vor mai pierde puncte până la finalul campionatului, dacă nu vor rămâne concentrați.
„Trebuia să câștigăm. Ne bucurăm, bine că am luat cele trei puncte, dar mai sunt etape. Se mai pot pierde puncte de ambele părți și noi, și CFR-ul. Se joacă.
Important ca ei să-și facă treaba meci de meci (Tănase și Cordea, care au marcat), să marcheze, pentru că de asta joacă la Steaua (FCSB). Cei care vin din urmă (Matei Tănasă a debutat astăzi), prin meciurile astea capătă încredere și cred că acest lucru le face bine”, a spus Mihai Pintilii la finalul meciului cu Academica Clinceni.
Despre Tănasă: „E un copil talentat, trebuie să muncească, mai are mult de muncă. Sper să-și vadă în continuare de treabă și să fie și pe teren cum e la antrenamente, serios și va ajunge mare”, a mai spus Pintilii.
În urma rezultatului înregistrat miercuri seară, FCSB s-a apropiat la șase puncte de CFR Cluj, care se află pe locul 1 în clasament, cu 61 de puncte.
Etapa viitoare, FCSB va primi vizita formației Chindia Târgoviște, duminică (13 februarie), de la ora 19:55. De partea cealaltă, Academica de va deplasa la Botoșani, unde o va întâlni, luni (14 februarie) pe favorita locală.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News