Mihai Rotaru a intervenit, după ce Universitatea Craiova a ajuns la patru meciuri fără victorie: ”Asta e problema”

Mihai Rotaru a intervenit, după ce Universitatea Craiova a ajuns la patru meciuri fără victorie: ”Asta e problema” Superliga

Meciul dintre Universitatea Cluj și Universitatea Craiova s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a zecea din Superliga României.

Liderul-surpriză din acest început de sezon de Superligă, U Cluj a deschis scorul în minutul 39 prin Mamadou Thiam, care a punctat din pasa lui Dan Nistor, dar oltenii au restabilit egalitatea în minutul 67 prin japonezul Takuto Oshima, iar scorul final a fost 1-1.

Mihai Rotaru, finanțatorul celor de la Universitatea Craiova, a reacționat după meciul de la Cluj. Acesta s-a arătat mulțumit cu punctul obținut de echipa sa în deplasare, dar a atras atenția asupra meciurilor pierdute la Iași și la București, cu Politehnica și Dinamo.

Mihai Rotaru: ”Asta e problema”

„Problema nu e că am făcut egal la Cluj, problema e că am pierdut la Iași, că am pierdut cu Dinamo. Suntem în joc, a trecut o treime din sezonul regulat. Se joacă, vom vedea cine va fi pe primele trei poziții și, cu siguranță, cine va fi campioană. Sper că ne oprim la aceste patru meciuri (n.r. - fără victorie). Sunt foarte multe aspecte care au contat, la Iași nu puteai să joci fotbal, pe Arcul de Triumf nu puteai să joci fotbal. Un teren prost egalizează valorile. Dacă joci în noroaie cu o echipă foarte bună, valorile sunt echilibrate.

Gâlcă face o treabă bună. La Cluj este un rezultat care nici nu te fericește, dar nici nu te întristează. Două meciuri s-au disputat în condiții nefavorabile, suntem echipa mai tehnică, suntem mai valoroși, cu tot respectul pentru Iași și Dinamo. 

Să punem plusurile. Screciu a jucat 82 de minute. Pentru noi este un mare plus. Ivan, după mult timp, a intrat foarte bine în meci. Tot acest timp care trece, teoretic, pe noi ne va ajuta. Meciul următor îl vom avea pe Cicâldău”, a spus Mihai Rotaru, la Digi Sport.

Cu o victorie, ardelenii s-ar fi distanțat și mai mult în fruntea clasamentului. Cu egalul de duminică seară, U Cluj rămăne pe primul loc, cu 22 de puncte și cu un avantaj confortabil, de cinci puncte față de următoarea clasată, Oțelul Galați. 

Dinamo compltează podiumul, cu 16 puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova, iar CFR Cluj și Petrolul Ploiești ocupă ultimele două locuri din play-off la finele acestei etape.

În etapa următoare, U Cluj se va deplasa la Iași pentru meciul cu Politehnica, iar Universitatea Craiova va primi vizita celor de la Unirea Slobozia.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!