Mihai Rotaru, discurs laudativ la adresa lui Laurențiu Reghecampf: "A reparat la pauză, a știut ce are de făcut"
Universitatea Craiova a învins-o clar pe Poli Iaşi, cu scorul de 4-1, în deplasare, într-un meci din etapa a cincea a Superligii.
Echipa oaspete a făcut o primă repriză sub așteptări şi a fost condusă la pauză prin golul înscris de Alin Roman (44), din lovitură liberă.
Situaţia s-a schimbat în repriza secundă, după ce Alin Roman a primit al doilea cartonaş galben (59), pentru lovirea cu cotul a lui Ştefan Baiaram. Universitatea Craiova a preluat controlul jocului şi a marcat de patru ori, prin Jovan Markovic (66), din centrarea lui Ştefan Vlădoiu, Andrei Ivan (78), prin Alex Mitriţă (90), după o combinaţie cu Ivan, şi prin Ante Roguljic (90+4), după un şut ratat de Nicuşor Bancu.
Universitatea Craiova a urcat pe locul secund după acest succes, la un punct în urma FCSB-ului, care are un meci mai puțin disputat. Poli Iaşi rămâne cu o singură victorie şi patru înfrângeri.
Mihai Rotaru, mulțumit de strategia lui Laurențiu Reghecampf
Patronul oltenilor a mărturisit că este încântat de schimbarea pe care a arătat-o echipa după pauză, dezvăluind că este meritul tehnicianului pentru asta.
"Nu sunt genul care să se entuziasmeze sau să se deprime. Corect, a fost un meci bun, repriza a doua, pentru că în prima am dezamăgit, toți am fost supărați. A reparat Reghe la pauză, toată lumea a înțeles ce e de făcut.
Aici nu era vorba de asamblat, era vorba de multe greșeli personale, multe pase greșite, multe interpretări eronate ale situațiilor de joc. Nu e cea mai fericită ipostază, dar a ieșit bine. Sper ca prima repriză să fie un exemplu negativ pentru meciurile care urmează.
Nu vă răspundeam, dacă mă sunați la pauză. Nu eram supărat, dar nu mergea treaba, eram îngrijorat. Reghe a știut ce are de făcut, ce trebuie să schimbe, astfel încât să ne revenim și să arătăm jocul nostru. Fără modestie, nu există o echipă care să aibă calitatea noastră de la mijloc în sus.
Iași nu e o echipă cu care să te aperi, nu ne așteptam ca fundașii noștri să iasă în evidență, ne așteptam să iasă în evidență atacanții și linia de mijloc. În apărare avem trei jucători de națională", a declarat Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News