Mihai Rotaru l-a contrazis pe Gigi Becali după Universitatea Craiova - FCSB 2-0: ”Și el a avut aceleași gânduri!”
Noua campioană a României, FCSB, a pierdut în fața Universității Craiova, scor 0-2, într-un meci fără miză pentru echipa lui Elias Charalambous.
Mihai Rotaru: ”FCSB a jucat cu cea mai bună echipă!”
Gigi Becali și-a criticat jucătorii imediat după meci, nemulțumit de faptul că aceștia nu s-au ridicat la un nivel foarte bun nici măcar într-un meci amical, așa cum a considerat patronul roș-albaștrilor duelul cu Universitatea Craiova, în condițiile în care FCSB era deja campioană.
Mihai Rotaru a ținut să îl contrazică pe Gigi Becali și a motivat prin faptul că, dacă într-adevăr patronul roș-albaștrilor considera partida cu Universitatea Craiova un meci amical, atunci nu ar fi aliniat la start cea mai bună formulă posibilă
”Nu (n.r. FCSB nu a considerat meciul cu Universitatea Craiova un amical), din contră, au venit hotărâți să bată, cred că și proprietarul lor (n.r. Gigi Becali) a avut aceleași gânduri. Acum o săptămână declara că va juca meciul cu noi și cu CFR cu același număr de copii, 2-3-4 copii sau juniori și nu s-a întâmplat așa.
Au jucat cu cea mai bună echipă pe care au avut-o la dispoziție. Sigur, Coman era accidentat, Radunovic a avut o problemă, Ngezana, la fel, dar, în rest, a fost cea mai bună echipă. Gândiți-vă cu ce ambiție vin acolo un Băluță, un Popescu, Miculescu, Șut vrea la turneul final, Lixandru, un jucător foarte bun, Olaru e la turneul final.
Ne-a fost foarte teamă de acest meci, pentru că au venit cu o echipă foarte bună și fără presiune. S-a văzut că au jucat fotbal”, a spus Mihai Rotaru la Digi Sport.
Ce a spus Gigi Becali după meciul cu Universitatea Craiova
”Noi ne distrăm, mai sunt două săptămâni de fotbal și noi stăm relaxați, așa ceva nu s-a mai întâmplat în România. Acum, dacă mi-au adus antrenori, va fi altceva.
Baba e prea lent și mingea în spate. Nu, tată, joacă în față! Numai mingi în spate, dacă dai mingea în spate, te scot! Toți au fost slăbuți. Olaru a fost mai viu, în rest toți au fost adormiți.
Târnovanu, la primul gol, ieși mă și prinde mingea, că dacă nici la amicale nu ieși, cum să te pună Iordănescu titular”, a spus Gigi Becali după eșecul suferit în fața oltenilor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News