Surprinzător, nu este vorba despre Alexandru Mitriță, atacantul echipei. Patronul echipei a avut doar cuvinte de laudă pentru mijlocașul defensiv Vladimir Screciu.
Mihai Rotaru: ”Sper să prindă Campionatul Mondial"
Mihai Rotaru, patronul Universității Craiova, l-a desemnat pe Vladimir Screciu drept jucătorul său preferat și a declarat că și-ar dori să-l vadă cât mai repede titular la echipa națională.
Patronul este încrezător că mijlocașul Craiovei poate ajuta România să ajungă la turneul din 2026.
”Screciu este un jucător de top. Și am spus-o, o repet, are nevoie de timp pentru că vine după o accidentare lungă, păcătoasă, știți foarte bine că el era în primul 11 al echipei naționale. Cu el am obținut calificarea, meciurile decisive. A pierdut turneul final, pentru el și mental a fost o cădere la momentul respectiv pentru că sigur că-și dorea foarte mult. Acum sperăm să prindă Campionatul Mondial. (n.r. a jucat senzațional)”, a spus Mihai Rotaru, potrivit Fanatik.
Cu o cotă de 2,3 milioane de euro și patru selecții la națională, Screciu pare pregătit să devină un pilon important pentru viitorul fotbalului românesc.
Omul din spatele succesului lui Vladimir Screciu: "I-a găsit poziția ideală"
Contactat telefonic de către Sport.ro, Marcel Popescu a povestit despre cum regretatul antrenor Gigi Mulțescu, care s-a stins din viață pe 15 septembrie 2024, a fost omul care i-a găsit poziția ideală tânărului mijlocaș.
Rememorând un cantonament din Austria din 2016, Popescu a vorbit despre un moment de cotitură în cariera lui Screciu. Era vorba despre un meci de pregătire între Universitatea Craiova și Zenit St. Petersburg, echipa condusă la acea vreme de Mircea Lucescu.
În acea partidă, la doar 16 ani, Screciu a fost introdus de Mulțescu pe teren în poziția de mijlocaș central, unde și-a demonstrat talentul prin pase de excepție.
"Poza este din 2016, din cantonamentul din Austria unde Universitatea Craiova a întâlnit Zenitul lui Mircea Lucescu. A fost un meci extrem de spectaculos, în care Gigi, la 16 ani i-a găsit poziția ideală în teren lui Screciu: mijlocaș! Nu ce a mai jucat el, fundaș central sau alte găselnițe. Mijlocaș central, el a dat două pase senzaționale. În atac era rapidul Măzărache, care ulterior s-a stins", a povestit Popescu, în exclusivitate pentru Sport.ro.