Mihai Stoica a dat verdictul în cazul Dawa și a semnalat „marea problemă” de la Ploiești: „Nu se întâmpla nici cu Iancu, nici cu Hanca!”
FCSB a remizat în deplasarea cu Petrolul Ploiești din etapa cu numărul 14 din Superliga României, scor 2-2.
Vicecampioana României a făcut un nou pas greșit în lupta la titlu, bifând a doua remiză consecutivă din campionat. FCSB a condus cu 2-0 până în minutul 71, după golurile marcate de Djokovic, în minutul 3, respectiv Băluță, în minutul 52. Jair însă a redus din diferență cu un gol din lovitură liberă, în minutul 71, iar Grozav a egalat din penalty în minutul șapte de prelungiri.
FCSB putea rămâne însă în inferioritate numerică în prima repriză, după o intrare imprudentă a lui Joyskim Dawa la Sergiu Hanca, în minutul 27. Fundașul a fost avertizat doar cu cartonașul galben, iar apoi schimbat în minutul 34, în timp ce Hanca a părăsit terenul în lacrimi.
Ce a spus Mihai Stoica despre intrarea lui Joyskim Dawa
Mihai Stoica a vorbit despre intrarea lui Josykim Dawa, considerând că a fost doar de cartonaș galben intrarea, iar apoi a dezvăluit care este „marea problemă” a terenului de la Ploiești. Oficialul FCSB a declarat că Petrolul nu udă gazonul, iar acest lucru favorizează accidentările, așa cum s-a întâmplat și cu Dragoș Iancu la intrarea lui Valentin Țicu.
„Când ești scos în timpul primei jumătăți clar că ești nemulțumit. Există jucător care să fie scos în minutul 20 sau 30 să fie mulțumit? Dacă mi-l arăți pe ăla îmi fac mea culpa. Nu am văzut reluări, e prima dată când văd, mie mi s-a părut că ia mingea, chiar nu mi s-a părut că e fault. E fault fără discuție, e fault și galben, nu poate fi niciodată vorba de roșu.
Să spun o chestie, e o mare problemă cu terenul, pentru că nu vor să îl ude și terenul încetinește, în momentul în care ai pus piciorul pe gazon, terenul nu e în condiții extraordinare și nu vor să îl ude. Dacă terenul era ud cred că nu se întâmpla niciodată nici cu Dragoș Iancu, nici cu Hanca.
Toate deciziile sunt ale lui Gigi Becali, văd că tot sunteți mirați, iese omul și spune că a făcut asta”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
Sergiu Hanca: „Simplul fapt că l-au schimbat după 5 minute spune asta!”
Fotbalistul a mers la flash interviu după meci, în cârje, și a vorbit despre intrarea dură a fundașului de la FCSB, dar și despre cum se simte.
„Nu mă simt bine, vă dați seama, mă simt rău. Nu știu încă, sper să nu fie ceva grav, e prea umflat să îmi dau seama ce am sau doctorii să îmi dea un diagnostic. Nu sunt specialist să vorbesc, dar cred că nu ar trebui să ne rupem picioarele ca să dăm roșu. Cred că își pot da alții cu părerea, dar simplul fapt că l-au schimbat după 5 minute spune că era de roșu.
Nu mă simt foarte bine, mă doare foarte tare, o să văd după câteva zile, când voi face un RMN, sper să nu fie grav. Cred că meritam acest punct, nu ne-am dat bătuți, chiar dacă la 0-2 multă lume probabil era resemnată, cunosc grupul, încercăm să fim mai buni de la zi la zi, am arătat că putem face lucruri frumoase împreună.
Voi fi sincer și vă spun ce am simțit în teren, am început să plâng când m-am accidentat pentru că simțeam în teren că nu avem cum să pierdem acest meci. Am revenit de la 2-0, știu că este greu, dar cunosc acest grup”, a declarat Sergiu Hanca la finalul meciului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News