Mihai Stoica a făcut anunțul așteptat de toți fanii FCSB-ului după remiza cu Petrolul
FCSB a ajuns la două remize consecutive în campionat, după ce a încheiat la egalitate meciul cu Petrolul Ploiești de sâmbătă seară, scor 2-2.
Vicecampioana României rămâne lider în clasamentul Superligii și după această etapă, în ciuda a două remize consecutive. FCSB a condus la Ploiești cu 2-0, dar jucătorii lui Pârvu au reușit să revină și să obțină remiza cu un gol marcat în prelungiri din penalty.
Când revine Vlad Chiricheș pe teren
Mihai Stoica a făcut însă un anunț important, așteptat de fanii FCSB-ului, în ceea ce îl privește pe Vlad Chiricheș. Oficialul vicecampioanei a dezvăluit că fundașul intră mâine la antrenamentele alături de prima echipă, după accidentarea suferită la finalul lunii august în înfrângerea cu UTA Arad, scor 1-2.
Fotbalistul convins cu dificultate de conducerea FCSB-ului să semneze în vară după despărțirea de Cremonese a jucat doar 7 meciuri în acest sezon și s-a accidentat. Cu toate astea, Chiricheș are mari șanse să joace derby-ul cu Rapid, programat pe 5 noiembrie.
„Chiricheș se antrenează mâine prima zi alături de prima echipă. Sunt șanse mari să joace cu Rapid. A avut o zi extrem de importantă joi când a dat testul izochinetic, el spune dacă piciorul accidentat s-a vindecat. Poți juca și cu deficit, dar nu foarte mare, la el e totul perfect în momentul ăsta”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
Revenirea lui Vlad Chiricheș este o veste importantă pentru FCSB, asta și în contextul în care titularul Joyskim Dawa l-a enervat pe patronul vicecampioanei în meciul cu Petrolul. Fundașul a avut o intrare imprudentă la Sergiu Hanca și risca eliminarea, motiv pentru care a fost schimbat în minutul 34. Gigi Becali l-a criticat pe Dawa pentru intrarea sa imprudentă, care l-a făcut pe Hanca să părăsească terenul în lacrimi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News