Mihai Stoica a reacționat după ce Daniel Niculae a fost înlăturat de la Rapid: ”Mă surprinde!”
Daniel Niculae (41 de ani) nu va mai fi președintele Rapidului începând din vară.
Mihai Stoica s-a declarat surprins de decizia celor de la Rapid de a rupe orice legătură cu Daniel Niculae.
Mihai Stoica: ”Mă surprinde! Mă așteptam să fie director sportiv!”
Chiar dacă se vehicula de mai multă vreme că Niculae va fi înlăturat din funcția de președinte al clubului giuleștean, managerul general de la FCSB s-ar fi așteptat că fostul fotbalist să rămână în cadrul clubului.
Oficialul noii campioane a României este de părere că plecarea lui Daniel Niculae reprezintă o pierdere pentru formația alb-vișinie, pentru că oficialul a reprezentat o legătură între conducerea clubului și suporteri.
”N-am înţeles dacă rămâne în club sau nu rămâne deloc (n.r. Daniel Niculae părăseşte Rapid). Da, mă surprinde. Funcţia de preşedinte... Mă aşteptam să fie director sportiv, a participat şi la cursuri.
E o pierdere pentru Rapid, da, pentru că eu cred că Rapid are nevoie de un tampon între patronat şi suporteri, dar poarte mă înşel”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.
Anunțul făcut de Victor Angelescu despre Daniel Niculae
Victor Angelescu, acționarul minoritar al Rapidului, a declarat că Daniel Niculae va rămâne în funcția de președinte al clubului doar până la încheierea acestui sezon, urmând ca din următoarea stagiune să fie desemnată altă persoană care să preia acest post.
”Daniel este în continuare preşedintele clubului până la finalul sezonului, dar începând cu sezonul viitor nu va mai fi preşedinte, contractul nu îi va fi prelungit, vom vedea din vară ce vom face. Am avut o discuţie cu Dan Şucu, nu vom pune preşedinte imediat.
Sperăm ca sezonul viitor să arătăm mai bine şi să schimbăm faţa Rapidului. Am avut un sezon ratat, am avut aşteptări foarte mari. Cred că toată lumea are partea sa de vină, sper să-l uităm cât mai repede. Nu suntem deloc fericiţi”, a spus acționarul minoritar al Rapidului.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News