VIDEO Mihai Stoica anunță încă două transferuri la FCSB: ”Mâine se va definitiva situația”
După ce l-a prezentat pe Alexandru Băluță (29 de ani), FCSB este pe cale să primească și alte întăriri.
Mihai Stoica, managerul general al FCSB-ului, a susținut conferința de presă în cadrul căreia fostul fotbalist de la Universitatea Craiova a fost prezentat la vicecampioana României.
Oficialul FCSB a dezvăluit că marți, cel mai probabil, echipa lui Gigi Becali va rezolva încă două transferuri.
Mihai Stoica anunță încă două transferuri la FCSB
Între timp, vicecampionii așteaptă ca Siyabonga Ngezana (25 de ani), fundașul cumpărat pentru 600.000 de euro de la Kaizer Chiefs, să se alăture lotului condus de Elias Charalambous.
„Probabil că mâine se va definitiva situația a doi jucători. Cam asta va fi tot sau e posibil să mai apară încă un jucător. Problema noastră la momentul ăsta e cum îl aducem mai repede pe Siya pentru că sunt ceva probleme cu formalitățile. Feedback-ul de astăzi nu e bun deloc”, a spus Mihai Stoica, la conferința de presă.
Cifrele lui Ngezana, noul transfer de la FCSB
În acest sezon, el a evoluat în 23 de partide oficiale pentru echipa sud-africană și a înscris 2 goluri, ambele în campionat.
În vârstă de 25 de ani, fundașul central are 2 prezențe în naționala Africii de Sud (jucate însă tocmai în 2018, cu o selecționată ”B”, formată doar din jucători din campionatul intern) și a evoluat în ultimele șapte sezoane la Kaizer Chiefs.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News