Mihai Stoica dezvăluie după FCSB - Universitatea Craiova: "Am vorbit cu Hațegan! Solicit public înregistrarea"
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a avut o reacție dură după meciul cu Universitatea Craiova, încheiat la egalitate, scor 1-1.
Mihai Stoica susține că golul egalizator al celor de la Universitatea Craiova a venit după un corner acordat eronat oltenilor, pentru că Ante Roguljic ar fi deviat mingea degajată de Joonas Tamm în afara terenului.
Mihai Stoica: "Ovidiu Hațegan a zis că am dreptate. Solicit înregistrarea discuției dintre arbitri"
Mai mult, managerul general de la FCSB spune că a discutat cu Ovidiu Hațegan, aflat în camera VAR la meciul de pe Arena Națională, care i-a recunoscut că mingea l-a șters pe Roguljic. Totuși, arbitrul i-a transmis că nu s-a putut interveni din cauza protocolului VAR.
Totodată, Stoica cere înregistrarea discuției dintre arbitri de la faza cornerului. Jucătorii de la FCSB susțin că Adrian Cojocaru a dictat inițial repunere din 6 metri, în timp ce asistentul a fost cel care a ridicat fanionul pentru lovitură de la colț.
"Mi-e foarte greu să discut de meciul ăsta fără a reliefa faptul că golul egalizator a fost marcat în urma unei greșeli de arbitraj, care înseamnă viciere și puncte foarte mari pierdute de noi. A fost lovitură de poartă, iar Cojocaru a zis '6 metri'. Deci în timpul meciului, când minge a ieșit din mâna lui Roguljic în aut de poartă. A zis '6 metri!'. Da! (n.r - a fost întors de asistent).
Îl atinge clar! Am vorbit cu Ovidiu Hațegan după meci, a văzut reluarea, dar VAR-ul nu poate interveni. A zis: 'Ai dreptate, dar nu avem ce să facem'. Ni se întâmplă numai nouă asta. Se vede clar că îl lovește mingea pe Roguljic în mâna stângă, în antebraț, la 6,5 centimetri de articulația cotului. Clar că e viciere de rezultat! Că cei de la Craiova au o părere foarte bună despre cum au jucat, e părerea lor. Eu niciodată nu am contestat părerea lor.
Ce soft avem noi când noi n-am văzut nicio proiecție? Am senzația că nu avem niciun soft. Nu am văzut nicio proiecție, nimic (n.r - la faza din prima repriză în care Miculescu a fost semnalizat în ofsaid). Unde ne arată? Ne arată un cerc. Eu nu contest asta, dar am senzația că e ceva în neregulă cu VAR-ul nostru la fazele astea. Eu am fost pe teren, ăsta n-a fost ofsaid niciodată. Eu mi-aș dori altceva. Dacă tot există o transperanță, solicit în mod public înregistrarea discuției de la faza premergătoare golului egalizator dintre arbitri. O au, e cutia neagră de la VAR, solicit asta.
S-a mai publicat, sunt discuții care au apărut în alte țări. Aș dori să aflu și eu ce a fost acolo. Pentru ca să-l absolvim pe Cojocaru de vină. Dacă el a văzut bine și asistentul a văzut rău, eu nu-l culpabilizez pe Cojocaru că a mers pe mâna asistentului, deși el controla mai bine faza. Asistentul nu avea cum să vadă. Asistentul trebuia să-și vadă de treaba lui. Eu nu-i bănuiesc pe jucătorii noștri că sunt mincinoși. Ei așa au zis, că a zis Cojocaru '6 metri'", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
FOTO Faza din care Universitatea Craiova obține cornerul din care marchează contra lui FCSB
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News