Mihai Stoica i-a dat replica lui Eugen Neagoe
FCSB a învins-o în ultima etapă jucată pe Universitatea Craiova, scor 2-1.
Cele două echipe s-au duelat în etapa cu numărul șase din play-off-ul Superligii. În urma victoriei, gruparea „roș-albastră” s-a apropiat la trei lungimi de liderul Farul Constanța.
Mihai Stoica i-a dat replica lui Eugen Neagoe
Mihai Stoica, managerul general FCSB, i-a răspuns lui Eugen Neagoe, antrenorul Universității Craiova, care a spus după înfrângerea de pe „Ion Oblemenco” că s-ar fi făcut „campanie”, din cauza discuțiilor apărute în urma faulturilor dure din partida „roș-albaștrilor” împotriva lui Rapid București.
„Campanie nu am făcut. Am încercat să atrag atenția înainte de meciul cu Rapid că vor fi brutalități. S-a vorbit după aia 3 zile despre asta pentru că au ieșit Burleanu și Vassaras să vorbească. Nu noi am făcut asta. Cred că am câștigat și cu multă șansă.
În prima parte a meciului, am fost depășiți. A fost o ocazie imensă a Craiovei, bara. Acolo a intervenit Târnovanu. Citesc că am fost norocoși cu Târnovanu. Cum adică norocoși? E în zi de grație, ce să facem? Nu e jucătorul nostru?”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.
Universitatea Craiova - FCSB 1-2
Formația dirijată de Elias Charalambous a deschis scorul în prima repriză, în minutul 44, prin Andrea Compagno. Deian Sorescu a împins mingea în poarta în minutul 84 și a dus scorul la 2-0, după ce Andrei Ivan a ratat un penalty în minutul 83.
Pe final, Elvir Koljic a redus din diferență, în cele din urmă, în minutul 90+3, dar prea târziu ca Universitatea Craiova să mai poată face ceva. În clasament, oltenii au rămas pe locul patru, în timp ce FCSB a urcat pe doi, devansând-o, cel puțin temporar, pe CFR Cluj.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News