Mihai Stoica, ironii la adresa arbitrajului meciului FCSB - Petrolul Ploiești: "Am mai văzut. La Bistrița în 1992. Toamna"

Mihai Stoica, ironii la adresa arbitrajului meciului FCSB - Petrolul Ploiești: Am mai văzut. La Bistrița în 1992. Toamna Superliga

FCSB și Petrolul Ploiești au încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat în etapa a zecea pe stadionul din Ghencea.

La o zi după meci, Mihai Stoica, managerul general al FCSB, a lansat mai multe ironii la adresa lui Costreie Sorin, arbitrul VAR la meciul campioanei cu "lupii galbeni".

"Câteva cuvinte și despre prestația domnului Costreie, arbitrul VAR căruia nu i s-a părut neregulamentar atacul cu talpa asupra lui Adrian Șut în faza premergătoare golului egalizator.

Aseară, la cald, am spus că nu putea interveni pentru că aveam senzația că intrasem în posesie, doar că băteam câmpii.

Am spus și că n-am mai văzut așa ceva. Îmi prezint scuzele acum. Am mai văzut. La Bistrița în 1992. Toamna", a scris Mihai Stoica pe rețelele de socializare.

FCSB, zece puncte după nouă meciuri

FCSB rămâne cu zece puncte, la cinci distanță de zona play-off-ului. Petrolul are 15 puncte și este la egalitate cu CFR Cluj și Universitatea Craiova.

În următoarea etapă din campionat, FCSB se va deplasa la Sfântu Gheorghe pentru duelul cu Sepsi OSK, iar Petrolul va primi vizita celor de la Hermannstadt.

  • Campioana are un meci în minus față de majoritatea echipelor din Superligă, cel amânat cu FC Botoșani. Oțelul și CFR Cluj au și ele, de asemenea, câte un joc în minus.
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!