Mihai Stoica reacționează după derby-ul Craiovei: "Să nu se supere nimeni, dar trebuie să-mi spun părerea"
Mihai Stoica reacționează după derby-ul Craiovei
"Eu cred că ar fi meritat să câștige FC U Craiova. E un deja-vu, dar nu e un deja-vu. Meciul din sezonul regulat de anul trecut, cel cu două penalty-uri, FC U Craiova a fost net superioară. Acum au avut 3 ocazii la o fază. După ce a marcat Mihai Căpățînă am crezut că va câștiga Universitatea Craiova la fel ca anul trecut, însă a venit golul ăsta.
Nu vreau să se supere nimeni, dar trebuie să îmi spun părerea. Ambele echipe au probleme în compartimentul defensiv. Nu știu câte echipe se mai pot lăuda cu asemenea jucători de vlaoare, dar ambele au probleme în defensivă. Până la urmă, te uiți și la valoarea individuală a jucătorilor.
Pe Screciu îl scoți din discuție, el a demonstrat deja la națională, dar postul lui e mijlocaș central defensiv. FC U Craiova nu-l mai are pe Andre Duarte. Era un jucător foarte bun, probabil își cunoștea valoarea și nu a venit să semneze pe cinci ani", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.
În urma remizei din Bănie, Universitatea Craiova ocupă locul 4, cu 23 de puncte, în timp ce FC U Craiova e pe 12, cu 15 puncte.
Cum au arătat echipele de start
- Universitatea Craiova: Popescu - Vlădoiu, Screciu, Badelj, Bancu - Crețu, Mateiu, Căpățînă - Danciu, Ivan, Mitriță
- FC U Craiova: Gurău - Negru, Compagnucci, Lacroix, Padula - Achim, Van Durmen - Sidibe, Chițu, Bahassa - Blănuță
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News