FCSB a condus cu 1-0 la pauză, după golul lui Darius Olaru, din minutul 19, iar campioana a efectuat două schimbări la pauză. În locul lui Marius Ștefănescu și Florin Tănase au intrat David Miculescu, respectiv Vlad Chiricheș.
Mihai Stoica: "Gigi era pus pe Tase, i-am zis să-l lase în pace / Eu n-am văzut că Dani Bîrligea ar fi jucat în zeflemea"
Gigi Becali a declarat după meci că a vrut să îl odihnească pe Marius Ștefănescu, iar pe Florin Tănase și-ar fi dorit să îl schimbe încă din minutul 20, nemulțumit fiind de randamentul șeptarului.
Fără Bîrligea și Olaru pe teren, înlocuiți și ei în actul secund, FCSB s-a văzut egalată după un gol marcat de Dican în minutul 78. Risto Radunovic a ratat un penalty cinci minute mai târziu, iar partida s-a încheiat la egalitate, 1-1.
La două zile după meci, Mihai Stoica a transmis că nu a fost de acord cu mai multe decizii sau declarații date de Gigi Becali: nici cu înlocuirea lui Marius Ștefănescu de la pauză, nici cu schimbarea lui Florin Tănase încă din primul act, nici cu criticile patronului la adresa lui Daniel Bîrligea.
"Gigi a fost foarte dur în considerațiile pe care le-a făcut după meci. El era convins că vom câștiga fără niciun fel de problemă și nu a fost așa. Ok, când ratezi penalty în minutul 83, e clar că îți pare rău. Penalty-ul a venit de nicăieri, exact penalty de VAR. Nimeni nu le vede și la un moment dat vezi că a pus mâna. Penalty clar și arbitraj impecabil al lui Găman.
Cred că n-ar fi trebuit să iasă Ștefănescu, care mi s-a părut că a avut o evoluție foarte bună în prima parte a meciului. (n.r - Întrebat dacă s-a opus schimbării lui Ștefănescu) Am avut o discuție, dar... Gigi era pus pe Tase, dar i-am zis: 'Lasă-l în pace!'. Intervine oboseala, la unii se vede într-un fel, la alții e oboseală psihică. Când ești fresh, joci foarte simplu. Când nu ești, bineînțeles că faci o atingere în plus. Eu cred că am fost net superiori Farului, cu excepția ultimelor minute din prima jumătate a meciului.
A vorbit Gigi destul de rău de unii dintre jucători. Singura chestie cu care nu pot să fiu de acord... eu n-am văzut că Dani Bîrligea ar fi jucat în zeflemea. Mie mi s-a părut că nu a ieșit, e adevărat, dar poate și noi ne-am obișnuit să ne rezolve toate meciurile. Omul a avut unu la unu cu portarul și a ratat, dar nu mi s-a părut că a jucat în zeflemea. Noi n-avem niciun jucător care să joace în zeflemea. Fiecare are opinia lui, iar a lui Gigi e cea care contează, până la urmă, pentru că are ultimul cuvânt", a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.