VIDEO Mihai Stoichiță nu s-a uitat la România - Grecia 0-1: „Am văzut niște secvențe, așa” De ce nu a urmărit debutul lui Iordănescu Jr.
România a pierdut duelul cu Grecia, scor 0-1.
Partida transmisă în direct de PRO X și VOYO a marcat debutul lui Edward Iordănescu la echipa națională. Acesta a început mandatul cu un pas greșit, fiind învins de Grecia, cu 0-1.
România a avut e evoluție modestă contra echipei pregătite de Gus Poyet. A trimis un singur șut pe poartă, abia în minutul 75, prin fundașul Adrian Rus.
Iar Mihai Stoichiță a recunoscut că nu a urmărit prima partidă a anului pentru selecționată. Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal a precizat că nu a fost vorba de dezinteres, ci doar faptul că acesta se află în Croația, alături de naționala U19, la Turneul de Elită, unde tricolorii mici tocmai au obținut calificarea la Campionatul European din vară.
Stoichiță: „Doar am vorbit după meci”
„Nu am văzut meciul, nu. Nu se poate vedea niciun meci aici, în Croaţia. Nu am văzut niciun meci dintre cele care au fost la noi în ţară, U21, U20. Acum văd Germania cu Israel pe un post german, dar pe România n-am putut s-o văd. Doar am vorbit după meci.
Obiectiv, din ce mi s-a spus, în a doua repriză a mai încercat ceva. Am avut şi ocazii de gol. Am pierdut, asta e. Să ţinem capul sus, nu e un capăt de ţară. Să-şi calibreze ideile în continuare. Sunt sigur că va avea sprijinul tuturor Edi Iordănescu. Nu cred că e nimeni care să nu-l sprijine. Din păcate, n-am văzut jocul, am văzut nişte secvenţe, aşa.
Depinde cine a contestat FRF. M-am obişnuit cu amenzile din partea anumitor suporteri, acolo e ceva organizat. Vom juca fără spectatori în curând, probabil, dar asta e. Nu avem ce face. Mai avem şi astfel de ostilităţi de pe urma cărora suferi. Cred că nu au o bază solidă aceste atacuri", a declarat Mihai Stoichiţă pentru Telekom Sport.
Edward Iordănescu, după înfrângerea cu Grecia
Echipele de start în România - Grecia 0-1:
ROMÂNIA: 1. Niţă – 2. Raţiu, 6. Chiricheş-cpt., 17. Rus, 22. Camora – 18. R. Marin, 23. Bordeianu, 20. Mitriţă – 8. Cicâldău, 10. Maxim 9. Puşcaş
Rezerve: 12. Aioani, 16. Moldovan – 4. Drăguşin, 5. Nedelcearu, 7. Sorescu, 11. Ivan, 13. Mihăilă, 14. M. Marin, 15. Burcă, 19. Tănase, 21. Popescu
Selecţioner: Edward Iordănescu
GRECIA: 1. Vlachodimos – 14. Rota, 22. Mavropanos, 17. Hatzidiakos, 21. Tsimikas – 20. Mantalos-cpt., 23. Siopis, 5. Bouchalakis – 18. Limnios, 7. Giakoumakis, 10. Pelkas.
Selecţioner: Gustavo Poyet
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News