”Un fotbalist botoșănean, cu aproape 100 de meciuri din primele două ligi din România, a renunțat la fotbal pentru Academia de Poliție”, titrează TopBT.ro.
Este vorba despre mijlocașul ofensiv Alexandru Piftor, în vârstă de 25 de ani, născut chiar în Botoșani.
Alexandru Piftor și-a încheiat repede cariera de fotbalist profesionist
El a debutat în Liga 1 în tricoul lui FC Botoșani, în sezonul 2017-2018, după care a mai evoluat pentru Chindia Târgoviște, Gloria Buzău, Ripensia Timișoara, CSC Dumbrăvița, Unirea Dej și Universitatea Alba Iulia.
Piftor are 9 meciuri jucate în prima ligă, pentru FC Botoșani și Chindia Târgoviște, și alte 81 de partide disputate în Liga 2.