Miliardarul din UMBRA care poate prelua Dinamo! El este omul care il poate ajuta pe Rednic la Dinamo. Are o avere de peste 1 MILIARD de euro.
Roland Duchatelet ar putea deveni actionarul majoritar de la Dinamo.
Negoita era dispus sa ii cedeze lui Rednic 51% din actiunile clubului, contra sumei de 3 milioane de euro.
"Vorbim zilele astea. Eu nu am vorbit cu domnul Negoita niciodata. O data am vorbit. Vorbim. Pe ce? 3 milioane? Vorbim! "
"Luni am fost dat afara, marti au fost incidentele la Rin, miercuri de la Balanescu, de acasa, joi m-a sunat. Cine m-a sunat? Negoita? Nu. Domnul Lucescu? Nu. David. David a venit la mine acasa. Mi-a dat termen sa raspund intr-o saptamana, parca luam Barcelona. Eu am cerut si alte detalii legat de datorii. Au venit detaliile, dar au venit tarziu si nu sunt clare. Sunt datorii de 1.200.000 de euro, 200.000 sunt datorii la Mircea Rednic. Zilele astea vom vorbi. Maine o sa ma intalnesc cu doi fosti actionari si vom lua o decizie" a spus Rednic pentru Telekom Sport.
Roland Duchatelet ar putea fi actionarul lui Dinamo
Miliardarul belgian Roland Duchatelet (72 ani) este un prieten apropiat al lui Mircea Rednic. Duchatelet l-a avut antrenor pe Mircea Rednic la Standard Liege si chiar daca tehnicianul roman a plecat, acestia au ramas foarte apropiati. Fostul proprietar de la Standard are o avere estimata la 1,2 miliarde de de euro potrivit presei belgiene si detine in prezent echipele Ujpest din Ungaria si Charlton Athletic. Miliardarul nu ar vrea sa se implice direct in fotbalul romanesc, ci prin intermediul lui Rednic.
Datoriile clubului din Stefan cel Mare se ridica la 3 milioane de euro si este o suma destul de mare pentru Rednic, cel pentru care fanii dinamovisti au declansat o adevarata revolutie.
Belgianul vrea transparenta in club, ceea ce il obliga pe Ionut Negoita sa ofere o situatie cat mai clara a clubului din Stefan cel Mare.
Nici la Ujpest, Duchatelet nu este implicat direct. Clubul din Ungaria este condus de fiul sau, Roderick. Charlton Atletic este clubul la care se implica si de care raspunde direct.
Rednic: "Cum l-ai gestionat tu nu are potential!"
Mircea Rednic a vorbit pentru Doar Dinamo despre situatia pe care a lasat-o in Stefan cel Mare. Fostul antrenor este de parere ca jucatorii pe care i-a adus ii pot aduce profit lui Negoita
"Am vazut ce a spus David ca Dinamo are un potential fantastic. Pai de ce nu ati facut voi echipa productiva daca are acest potential din 2013 de cand a preluat Negoita clubul? Singura perioada in care a fost productiva a fost in penultimul meu mandat de antrenor, cand, daca facea un efort, trebuia doar sa mareasca salariile la 2-3 jucatori, care ar fi vrut sa ramana. Puljic, Gnohere si mai erau si altii, luam campionatul la pas sezonul urmator. A vandut apoi jucatori dupa ce am plecat eu de 2-3 milioane. In rest, toata perioada - 0 barat plus doua play-out-uri. Pai, cum l-ai gestionat tu nu are potential!
Si dupa ultimul meu mandat vor scoate bani. Exista oferte pentru Montini, pentru Naser, pentru Grigore. Si Reda are oferta, dar el vrea sa ramana la Dinamo. Si va spun un lucru. Eu nu dadeam 25.000 de euro din buzunar, daca nu-l vedeam. Plus ca am avut incredere si in Loti, care mi l-a propus. Reda e un jucator care are potential", a spus Rednic.
Mircea Rednic: "Pai, asa prost sa fiu?"
Rednic a dezvaluit ca Ionut Negoita i-a propus sa cumpere clubul, insa tehnicianul nu mai ia in calcul aceasta varianta dupa tratamentul de care a avut partea in Stefan cel Mare.
"Deci, daca vine Mircea Rednic are potential. Si atunci, de ce il dai afara pe Rednic?! Inseamna ca nu este un investitor destept. Pai cheama-l pe Rednic inapoi. Dar nu, tu ma dai pe mine afara, reziliezi contractele jucatorilor adusi de mine si apoi imi propui sa cumpar clubul si sa-i dau eu afara pe Neagoe, pe Prunea si sa le dau banii. Ca stiti foarte bine cum a plecat Neagoe de la Sepsi sau Prunea de la FRF sau Iasi, s-a judecat si si-a luat banii. Pai, asa prost sa fiu?
Si ca sa fie clar! Mi-a facut aceeasi oferta din noiembrie, nu e nicio promotie. Aceleasi discutii, n-au fost alti bani, tot la 3 milioane. Dar cu tot cu datorii se depaseste suma de 5 milioane si jumatate. Pentru ca Negoita ramane cu actiunile, dar nu plateste nici macar un euro din datorii, trebuie sa le platesc eu. Iar ca sa investesc sa ma bat la titlu si la cupe europene, ca eu nu vin sa ma fac de ras, se ajunge la 10 milioane de euro. Bun, deci eu trebuie sa dau bani unui om care si-a batut joc de mine si ma cam doare sufletul, sincer va spun.
Ai avut un om care a antrenat fara bani, ma dai afara si apoi ma chemi sa cumpar clubul. Pai, n-as dormi toata noaptea sa ma spal eu pe cap cu toate problemele create de ei in toti acesti ani...si Negoita la finalul anului sa-si ia banii, dividentele, un om care si-a batut joc de mine, m-a umilit?
Pai el ii aduce pe Neagoe si pe Prunea, imi da jucatorii mei afara si-mi cere sa cumpar clubul in conditiile astea? Pai mai du-te si anul asta cu New Dinamo, ca inseamna ca ai incredere in ei. Si vorbim la anul!", a tunat Mircea Rednic.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News