FOTO ȘI VIDEO Mircea Rednic a anunțat transferuri imediat după victoria cu Poli Iași, scor 1-0
UTA Arad a învins-o pe Politehnica Iaşi cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a patra a Superligii de fotbal.
UTA a obţinut astfel primul său succes în acest sezon. Unicul gol al partidei a fost înscris de mijlocaşul slovac Andrej Fabry (8), la prima sa reuşită în România. Poli Iaşi venea după o victorie pe terenul campioanei Farul Constanţa, cu scorul de 3-1.
Campania de transferuri de la UTA cunoaște noi episoade în fiecare zi. Imediat după meciul cu Poli Iași, Mircea Rednic a anunțat că echipa sa face noi achiziții.
Mircea Rednic: "Se vede că fizic nu suntem bine"
”Mă bucur, e o victorie muncită. La limită cu meritatul, dar e o victorie muncită. A fost o perioadă grea, cu jucători care au venit. Se vede clar că fizic încă nu suntem bine.
Această amânare ne prinde foarte bine. Toţi ne-am rugat ca Farul să se califice.
Vreau să anunţ suporterii că deja s-au făcut încă două transferuri, un atacant şi un fundaş central. Plus doi mijlocaşi laterali. Vor mai fi şi plecări, inclusiv dintre cei care au venit acum. E o echipă care se formează. Fără supărare, toţi au avut şansa să joace”, a declarat Mircea Rednic, la finalul partidei.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News