Mircea Rednic a făcut show la conferință! Sfatul dat lui Adrian Mititelu: ”Cât a fost el, Luana a transferat 4-5 jucători!”
Pe FCU Craiova o așteaptă un meci de totul sau nimic în compania celor de la UTA Arad, în etapa a opta din play-out-ul Superligii României.
Aflată pe locul opt în ierarhia din play-out, oltenii lui Adrian Mititelu speră să scape de pericolul retrogradării, însă partida contra celor de la UTA nu este deloc una ușoară, mai ales că se dispută pe terenul arădenilor.
Mircea Rednic: ”Nu dau sfaturi, dar ar fi bine ca Mititelu să îl mai lase și pe fiul său în față!”
La conferința de presă premergătoare jocului, Mircea Rednic a făcut din nou spectacol în stilul său caracteristic. Antrenorul arădenilor a vorbit despre problemele de la FCU Craiova. Antrenorul formației din Arad care se luptă pentru câștigarea play-out-ului a lăudat formația din Bănie și a transmis că echipa este valoroasă chiar dacă în acest sezon s-a chinuit. Rednic consideră că problemele oltenilor au fost cauzate de instabilitatea de pe banca tehnică.
Din acest motiv, mai în glumă, mai în serios, antrenorul i-a dat un sfat lui Adrian Mititelu: să îl lase la conducere pe fiul său, care, în trecut, a colaborat cu Luana Rednic la anumite transferuri. Adrian Mititelu și fiul său s-au aflat recent într-un conflict public izbucnit în urma rezultatelor slabe ale echipei.
”Obiectivul nostru e clar, locul 7, primul din play-out. Întâlnim o echipă aflată într-o situație delicată, o echipă cu jucători buni care pot face diferența. E clar că atunci când ai probleme la nivel de bancă tehnică e greu să formezi o echipă, dar, la nivel individual, echipa lui Adrian Mititelu se prezintă foarte bine, nu trebuie să le dăm spații, sunt jucători tehnici, de viteză, Sidibe, Bauza, Chițu, Baeten. Au calitate, cu siguranță, ne va aștepta un meci foarte greu.
Nu știu dacă ne omoară, cred că a zis între ghilimele. Nu au cum, aici suntem puternici (zâmbește). Dar, mai mult ca sigur, va fi un meci greu, sigur vor juca la maximum.
După cum îl cunosc pe Adrian senior, jucătorii vor avea o primă dublă. E cam ultima șansă a lor, apoi joacă acasă cu Sibiul. La ei nu mai este loc de calcule, de socoteli, de ce vreți voi.
Nu o să le arăt filmarea cu discursul (n.r. lui Adrian Mititelu Jr), dar, oricum, l-am urmărit și chiar mi-a plăcut. Nu dau sfaturi, dar ar fi bine să-l mai lase și pe fiul său în față.
Bine, acum o să zică ’Da, păi el are tot interesul’, că, atât timp cât a fost fiu-său, Luana (n.a. fiica lui Rednic, agent de jucători) a transferat 4-5 jucători buni. Cum s-a băgat el, a transferat el… Deci eu nu am avut avantaj atunci, dar amândoi sunt sufletiști și buni, e echipa lor, sunt banii lor.
E clar că suferă și-și doresc, dar pe mine mai puțin mă interesează. Pe mine mă interesează ca noi să câștigăm meciul de luni”, a spus Mircea Rednic la conferința de presă premergătoare meciului.
Clasamentul din play-out-ul Superligii României
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News