EXCLUSIV Mircea Rednic a fost externat! Ce urmează acum pentru antrenorul de la UTA
Mircea Rednic (61 de ani) a suferit recent un infarc și a fost supus unei inervenții chirurgicale.
Încă de la partida cu FCSB, încheiată 2-1 în favoarea UTA-ei, tehnicianul a suferit durieri în piept. Problema a persistat, iar conducerea clubului a luat măsuri. Rednic a fost internat la Spitalul Județean din Arad.
Mircea Rednic a fost externat! Ce urmează acum pentru antrenorul de la UTA
Din informațiile Sport.ro, Mircea Rednic a fost vineri la prânz externat. Iar pentru antrenorul UTA-ei urmează o pauză de două săptămâni de odihnă, fără stres și agitație.
În momentul în care era internat, primarul din Arad, Călin Bibarț, i-a făcut o vizită lui Mircea Rednic la spital. Edilul a postat un mesaj pe rețelele social media în care a remarcat că Mircea Rednic se simte bine și că se va întoarce la echipă cât de repede posibil.
„I-am făcut o vizită la spital domnului Mircea Rednic, de îndată ce am aflat de problema prin care trece. La insistențele domniei sale ne-am făcut un selfie și am dat curs rugăminții de a transmite suporterilor UTA-ei că se simte bine și că se va întoarce la echipă cât mai repede posibil, cerându-și totodată scuze că nu poate răspunde la telefoanele primite!”, a fost mesajul lui Bibarț.
Rednic este antrenorul care a câștigat ultimele titluri pentru Rapid și Dinamo. A mai antrenat în România pentur FCM Bacău, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Astra Giurgiu, Petrolul, CFR Cluj, Poli Iași, Viitorul și UTA Arad, dar în CV-ul său are și câteva experiențe în străinătate. Alania, Xazar Lankaran, Standard Liege, Al-Nasr, Gent, Mouscron și Al-Faisaly sunt echipele pe care le-a mai pregătit Rednic.
Mircea Rednic a suferit un infarct
„Multă sănătate, Mircea Rednic! În timpul jocului pe care echipa noastră l-a disputat cu FCSB la Arad, antrenorul principal al echipei, Mircea Rednic, a suferit un infarct miocardic.
Astăzi, în urma unui control amănunțit, medicii au decis să-i monteze un stent și să-l țină sub supraveghere la Spitalul Județean, pentru următoarele zile.
Rednic va reveni alături de echipă după aproximativ o săptămână, în funcție de starea medicală de la acel moment. Îi dorim multă sănătate și îl așteptăm cât mai repede alături de echipă!”, se arată pe pagina de Facebook a grupării arădene.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News