Arădenii au câștigat cu 3-1 în etapa a 11-a din SuperLiga. Chiar dacă Mircea Rednic nu a fost prezent pe banca tehnică în timpul meciului, echipa sa a strălucit sub conducerea secundului Sorin Rădoi, care a preluat frâiele echipei pentru acest meci.
Potrivit informațiilor Sport.ro, Mircea Rednic a făcut deplasarea la Cluj alături de echipă și a fost văzut la hotelul unde a fost cazată formația, însă nu a asistat la meci. În absența sa, Sorin Rădoi, antrenorul secund, a preluat conducerea și a implementat planul tactic pregătit de Rednic.
Mircea Rednic a lipsit, dar nu a fost uitat!
UTA Arad a deschis scorul în minutul 12 prin Valentin Costache, după care Panagiotis Tachtsidis a egalat pentru CFR Cluj imediat după pauză, în minutul 48. Cu toate acestea, echipa din Arad a revenit rapid în avantaj, grație reușitelor lui Eric Omondi (64') și Jordan Kadiri (78'), obținând astfel doar a doua victorie din acest sezon.
După victorie, Sorin Rădoi și-a felicitat jucătorii și a recunoscut că meritul pentru această performanță îi revine lui Mircea Rednic, care a pregătit echipa și a luat deciziile tactice esențiale.
Rădoi a precizat importanța echilibrului și a efortului colectiv, dar le-a și mulțumit fanilor pentru prezența numeroasă la Cluj și pentru susținerea oferită.
"În primul rând, cred că băieții trebuie felicitați pentru că au ținut cont de ceea ce le-am spus înainte de meci. Așa cum a spus și la conferința de presă, am pregătit meciul de azi astfel încât să stăm foarte bine defensiv și să jucăm foarte bine pe contraatac. Asta e filosofia noastră.
Acesta este meritul lui nea Mircea (n.r. Mircea Rednic), el a ales jucătorii și suntem foarte fericiți. Trebuie să rămânem echilibrați. Din păcate, așa este în fotbal, fie că pierzi sau câștigi, vine o nouă etapă și n-avem timp să ne bucurăm. Noi jucăm vineri (n.r. 4 octombrie, cu Petrolul, pe teren propriu). Mâine vom avea antrenament.
(n.r. Ce ți-a plăcut cel mai mult la echipa ta astăzi?) Totul, sincer. Am fost și sunt foarte mândru. Ei știu acest lucru pentru că muncim în fiecare zi. Mă bucur și pentru nea Mircea că a fost foarte inspirat astăzi.
Am stat foarte bine defensiv, ne-am apărat cu toții foarte bine. Într-adevăr, au fost execuții de excepție, ale lui Eric (n.r Eric Omondi), Costache (n.r. Valentin Costache) și Kadiri (n.r Jordan Kadiri). Așa se câștigă meciurile, individual, dar v-am spus, toată echipa a făcut un joc defensiv extraordinar de bun.
(n.r. Reacția fanilor de la final, că ați fi plecat prea devreme) Nu, eu cred că am mers cum o facem de fiecare dată. I-am salutat. Țin să le mulțumesc enorm pentru că au fost foarte mulți și ne-au susținut. Așa trebuie s-o facă de fiecare dată și suntem mândri. Ne bucurăm că putem să-i bucurăm pe ei, în primul rând.
(n.r. Revine Mircea Rednic pentru meciul cu Petrolul?) Sper. Sunt destul de mari emoțiile, dar eu sunt tânăr și am lângă mine un om de la care am foarte multe de învâțat.", a declarat Sorin Rădoi, după meci.
UTA Arad, pe locul 11 în Superligă
După etapa #11, arădenii se poziționează pe poziția a 11-a în Superliga României, cu 12 puncte. Formația pregătită de Mircea Rednic se află la doar o victorie distanță de locul 6, ultima poziție de play-off, ocupată de CFR Cluj.
Pentru "Bătrâna Doamnă" va urma un meci acasă, vineri, împotriva celor de la Petrolul Ploiești. Partida se va disputa pe stadionul "Francisc Neuman", nu mai devreme de ora 18:00 și va putea fi vizionată în format LIVE TEXT pe site-ul www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.