Mircea Rednic a transmis un mesaj clar după ce ”Il Luce” a devenit selecționer
Meciul dintre Unirea Slobozia și UTA Arad, in etapa a patra a Superligii României, s-a încheiat cu scorul de 0-1.
Golul victoriei a fost marcat de Valentin Costache în minutul 73, iar echipa lui Mircea Rednic a obținut prima victorie din sezonul competițional 2024-2025.
După meci, Rednic a tras primele concluzii și s-a arătat încântat de evoluția elevilor săi în meciul de la Clinceni.
Printre altele, fostul antrenor de la Dinamo și Rapid a comentat și numirea lui Mircea Lucescu (79 de ani) la naționala României. Cel mai galonat antrenor român va prelua postul de selecționer, lăsat liber după plecarea lui Edward Iordănescu.
Mircea Rednic: ”Nea Mircea are de unde să aleagă”
Mircea Rednic mizează pe experiența lui ”Il Luce” și este convins că acesta poate găsi soluția de a califica România la Campionatul Mondial după 28 de ani.
„Am zis că o să fie un meci bazat foarte mult pe duel. O echipă puternică, chiar mi-a plăcut cum au jucat. E greu de învins această echipă. Mă bucur că în repriza a doua a fost o reacție mult mai bună, jucătorii care au intrat au adus un plus și am reușit să câștigăm. Ne doream această victorie ținând cont de situația noastră din clasament.
Ați văzut U Cluj și ai mei, specialiștii de la Arad, erau supărați că am făcut egal cu U Cluj. Ați văzut ce s-a întâmplat ieri, câte ocazii și goluri... așteptăm patru jucători care au experiență. Mă bucur pentru grup pentru că așteaptam această victorie. Anul ăsta ne propunem mai mult decât am realizat anul trecut, deci noi ne dorim play-off-ul, dar sunt foarte multe echipe care au început bine. Va fi luptă mare pentru primele șase.
(n.r. - despre Mircea Lucescu) Un om pe care eu îl respect foarte mult, sunt și un pic îngrijorat. După declarația mea legată de lotul echipei naționale au apărut foarte mulți. Am văzut că Giovanni Becali a spus același lucru și nimeni n-a comentat. Că am zis eu, toată lumea a comentat. Știm că are foarte multă experiență, obiectivul e clar, calificarea la Campionatul Mondial. Nea Mircea are ochi și o să găsească, are de unde să aleagă. Noi, românii, suntem mai mult suporteri de rezultat. Ați văzut ce a pățit și Edi”, a spus Mircea Rednic, la flash-interviu.
În urma acestui rezultat, UTA Arad a urcat pe locul șapte, cu cinci puncte, și se pregătește pentru meciul din următoarea etapă cu liderul Oțelul Galați.
De partea cealaltă, Unirea Slobozia rămâne pe locul șase, tot cu cinci puncte, și se va deplasa în următoarea etapă pe terenul lui CFR Cluj.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News