Mirel Rădoi a refuzat o echipă din Superliga României! Cu cine putea semna fostul antrenor al Universității Craiova
Mirel Rădoi (41 ani) s-a despărțit de Universitatea Craiova la începutul lunii decembrie.
Plecarea fostului selecționer a fost cu scandal, anunțându-și demisia în urma meciului cu FC Argeș din Cupa României, pierdut de olteni, scor 1-2. Mirel Rădoi a spus în direct că va pleca de la echipă, iar apoi l-a și „înțepat” pe președintele echipei, Sorin Cîrțu.
După despărțirea de gruparea din Bănie, tehnicianul a primit o ofertă de la o grupare din Superliga României și ar fi putut fi subiectul unei rocade între antrenori. Universitatea Cluj îl voia pe Mirel Rădoi pe banca tehnică după plecarea lui Eugen Neagoe, care a semnat chiar cu Universitatea Craiova, informează gsp.
Mirel Rădoi, ofertat de Universitatea Cluj
Antrenorul a refuzat însă propunerea primită din partea ardelenilor, anunță sursa citată. Motivul din spatele deciziei ar fi situația din clasament a echipei, care se află pe locul 14 după 21 de etape scurse. Cel care a acceptat însă propunerea a fost Ioan Ovidiu Sabău.
„Mirel nu are voie să greșească la o altă echipă după plecarea de la Craiova. Pentru el, la acest moment, potrivită ar fi o formație stabilă, liniștită, un fel de Sepsi.
Universitatea Cluj are o misiune dificilă și Mirel ar fi acuzat pe viitor dacă ar fi preluat echipa și nu ar fi menținut-o în primul eșalon”, ar fi transmis un apropiat al lui Rădoi pentru gsp.
Pavel Badea, despre Mirel Rădoi
„Eu am fost unul dintre cei care l-au susținut până în ultima clipă. Dacă atunci când l-au adus pe Balint, am avut multe ezitări în a fi de acord, în ceea ce privește aducerea lui Rădoi am fost de acord și mi-a plăcut mult, îndeplinea multe dintre cerințele pe care noi le avem la nivel de comunitate.
Din nefericire, a avut o comunicare defectoasă cu jucătorii, a avut o reacție nepotrivită vizavi de ceea ce reprezintă promovarea intereselor echipei. Eu am fost alături de el și l-am susținut în anumite discuții în contradictoriu cu jucătorii.
El avea, într-o oarecare măsură, o anumită doză de realism și de dreptate în ceea ce susținea. Am fost lângă el până a ieșit pubic cu comentarii negative la adresa jucătorilor. Lucrezi cu ei, cu jucătorii. Dacă tu îi critici și scoți în relief părțile lor negative, e clar că nu vei avea, pe termen lung, susținerea și respectul lor. Probabil că, în urma acestei rupturi, Mirel a făcut pasul înapoi”, a spus Pavel Badea, președintele CS Universitatea Craiova, la emisiunea Ora Exactă în Sport.
Mirel Rădoi a rezistat aproape patru luni pe banca Universității Craiova, timp în care a bifat 21 de meciuri. Zece s-au terminat cu victoria oltenilor, cinci s-au încheiat la egalitate și șase au fost înfrângeri.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News