VIDEO EXCLUSIV Mirel Rădoi ar putea reveni în Liga 1! Mișcări de trupe după ultimele plecări din prima ligă. Unde este așteptat
Mirel Rădoi, liber de contract după despărțirea de echipa națională. Fostul selecționer ar putea reveni în Liga 1.
S-a făcut loc pentru Rădoi în liga întâi. Croitoru a plecat de la Botoșani după 3 ani. Dacă va fi pus să aleagă între olteni și moldoveni, Rădoi va merge la Craiova.
Croitoru e antrenorul care a avut cea mai mare clauza din liga întai - două milioane de euro la Botoșani.
„E adevarat. M-am despărțit (n.r. - de Botoșani). Nu m-a dat nimeni afară, s-a terminat contractul și nu l-am prelungit. Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat la Botoșani”, a spus Marius Croitoru pentru PRO TV.
Plecarea lui Croitoru l-a luat prin surprindere pe Iftime de la Botoșani.
„L-am rugat să se mai gândească o noapte și să mă sune azi, dacă nu m-a sunat, asta înseamnă că copilul și-a părăsit tatăl”, a spus Iftime, pentru PRO TV.
Rădoi i-ar putea lua locul lui Croitoru la FC Botoșani
Iftime l-a vrut pe Rădoi la Botoșani, însă fostul selecționer preferă să meargă la Craiova dacă oltenii se despart de Reghecampf.
„Vom vedea cu noul sezon, vom vedea încotro voi apuca, mi-e dor, vreau să antrenez, voi vedea ce va apărea, sper să apară ceva”, a spus Mirel Rădoi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News