Primul meci al lui Rădoi pe banca oltenilor, de la revenire, căci a mai antrenat Craiova în perioada august 2022 - decembrie 2022, e duminică după-amiază, de la ora 17:15, pe ”Ion Oblemenco”, împotriva lui Poli Iași.

Mirel Rădoi, declarație în forță înainte de meciul Universității Craiova: ”Datoria noastră e să facem asta”

La conferința de presă premergătoare duelului, Mirel Rădoi a ținut să scoată în evidență faptul că își dorește ca ”Oblemenco” să fie o fortăreață, iar jucătorii săi să dea totul în meciurile de pe propriul teren.

”Ar fi important să simtă adversarul că jucăm acasă, când intră pe Ion Oblemenco să simtă că îi aşteaptă un meci foarte dificil. Să simtă că pe terenul Universităţii Craiova este la fel cum era pe vremea când eram jucător. 

Am fost căpitan la Steaua, am jucat în Champions League şi la echipa naţională. Nu se câştiga uşor la Craiova, chiar am pierdut meciuri. Aş vrea ca jucătorii să se uite la clipuri şi să vadă cum era Ion Oblemenco înainte.

Dacă jucătorii au dat 100% până acum, eu am nevoie de 110% şi sper ca până duminică să îi fac să înţeleagă. Suporterii au venit într-un număr mai mic la ultimele partide, e clar că avem o problemă, e datoria noastră să îi facem să se întoarcă pe stadion”, a spus Mirel Rădoi.

Universitatea Craiova se află pe locul 5 în clasamentul SuperLigi României, cu 36 de puncte obținute după 23 de etape: nouă victorii, nouă remize și cinci eșecuri au înregistrat oltenii până acum.