Mirko Pigliacelli a „înțepat” conducerea Universității Craiova la plecare: „Mi-au zis 'te sunăm'!” De ce nu a semnat prelungirea
Portarul italian și-a luat la revedere de la Universitatea Craiova și suporterii olteni.
Primul meci al sezonului 2022-2023 pentru Universitatea Craiova a însemnat ultimul meci pentru Mirko Pigliacelli (29 ani) în tricoul clubului din Bănie.
Integralist în remiza cu Sepsi OSK de pe teren propriu, 2-2, portarul l-a salvat pe Laszlo Balint (43 ani) de la un eșec, cu mai multe intervenții spectaculoase, neluând în calcul o menajare înainte de a pleca la Palermo, noua sa echipă.
„E grea despărțirea. Eu trebuia să îmi fac datoria, să joc la echipa care mă plătește, nu m-am gândit că mă pot accidenta. A fost un meci foarte echilibrat. Noi am avut 2-0, dar ei au avut 4-5 ocazii. Cred că e un rezultat corect”, a declarat Pigliacelli la finalul meciului.
Chiar dacă le-a mulțumit celor de la Universitatea Craiova pentru modul în care s-au comportat cu el în cei 4 ani, italianul a ținut să precizeze de ce nu a semnat prelungirea contractului.
Pigliacelli: „România e a doua mea casă!”
„Până acum o lună am încercat să prelungim, dar mi se spunea: 'te sunăm'. A venit ofertă de la Palermo și nu puteam să refuz. Eu merg într-un oraș mare, o echipă importantă și sper să promovăm în Serie A.
Mulțumesc celor de la Craiova, s-au comportat incredibil cu mine. România e a doua mea casă”, a precizat Pigliacelli.
Adus în ianuarie 2019 de la Pro Vercelli, Mirko Pigliacelli a adunat 165 de meciuri pentru Universitatea Craiova în toate competițiile, pentru care a câștigat Cupa și Supercupa României.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News