Mititelu Jr, apărat de Duckadam după ce a fost suspendat un an: ”Mi se pare total injust”

Mititelu Jr, apărat de Duckadam după ce a fost suspendat un an: ”Mi se pare total injust” Superliga

Helmut Duckadam îl apără pe Adrian Mititelu Jr, după ce acesta a avut o ieșire nervoasă în meciul echipei sale, FCU Craiova, cu Rapid, încheiat la egalitate, 0-0.

Acesta a fost interzis un an de pe toate stadioanele. Duckadam consideră că această decizie este ”total injustă”.

Helmut Duckadam îi ia apărarea lui Adrian Mititelu Jr.

”Nu mi se pare o decizie corectă ca patronul celor de la FC U Craiova să fie suspendat un an. Eu sunt convins că nu el a făcut acel gest. Chiar dacă este o persoană mai colerică, chiar dacă se aprinde repede, nu cred că Mititelu a făcut acest gest.

E clar că el nefiind o persoană iubită în fotbal i se întâmplă astfel de lucruri. Suspendarea aceasta de un an mi se pare una total injustă”, a spus Helmuth Duckadam pentru Telekom Sport.

Comunicatul Jandarmeriei

„Cu privire la incidentele care au avut loc la meciul de fotbal dintre echipele FC Rapid București și FC U Craiova 1948, facem precizarea că a fost aplicată o sancțiune contravențională și s-a stabilit măsura complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive, pe o perioadă de un an. 

Sancțiunea contravențională a fost aplicată unui oficial al clubului FC U Craiova 1948, conform art. 20, lit. i, din Legea nr. 4 /2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive. 

În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare.

Reamintim că, persoanelor care săvârșesc astfel de fapte li se poate aplica, pe lângă amendă și sancțiunea complementară de interzicere a accesului la competițiile și jocurile sportive de genul celor la care aceștia au săvârșit fapte antisociale, potrivit Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive”, se arată în comunicatul Jandarmeriei. În continuare, se fac verificări pentru identificarea tuturor celor care au încălcat normele legale în vigoare.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!