MM Stoica a găsit deja următoarele ”perle” de la FCSB: ”Se clasează în primii trei la fiecare antrenament”
Mihai Stoica pariază pe doi dintre tinerii crescuți în curtea celor de la FCSB.
Ianis Stoica și Alexandru Musi l-au impresionat pe managerul general al vicecampioanei. Cei doi au prins mai multe minute în acest sezon pentru FCSB, mai ales că sunt eligibili pentru regula U21.
Pentru Musi, MM Stoica are doar cuvinte de laudă. ”Are cifre cu care se clasează în primii trei la fiecare antrenament”, spune oficialul FCSB.
MM Stoica, cuvinte de laudă pentru Alexandru Musi și Ianis Stoica
"Ianis Stoica marchează foarte mult la antrenamente. Și nu întâmplător a marcat cu UTA, a marcat cu CFR. Să marchezi cu o echipă care suferă, înseamnă că are perspective. Ianis Stoica cred că va ajunge foarte rapid la nivelul lui Octavian Popescu, la modul că va fi jucător titular la FCSB. Cu Dinamo a avut o situație când putea să facă 7-0.
Iar celălalt jucător în care eu îmi pun speranțe și despre care am certitudinea că va fi așa, pentru că am avut-o și la Man, este Alexandru Musi. El e un fotbalist care, la ora actuală, are cifre cu care se clasează în primii 3 la fiecare antrenament.
Asta înseamnă că nu fuge de responsabilități. Iar Musi, care evoluează pe o poziție nouă pentru el, e atacant lateral stânga, dar acum evoluează ca inter. Va fi jucător de echipa națională în termen scurt, adică înainte de a împlini 20 de ani. Acum are 17", a spus Mihai Stoica, la Digi Sport.
FCSB a profitat de pasul greșit făcut de liderul CFR Cluj, care a pierdut la Botoșani, și s-a apropiat la nouă puncte de primul loc. Echipa lui Edi Iordănescu a rămas, însă, în zona play-out-ului, cu 12 puncte.
Pentru FCSB urmează meciul cu FCU Craiova, din Bănie.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News