MM Stoica anunță o revenire de senzație la FCSB: ”E peste grafic”
Mihai Stoica anunță o revenire de senzație la FCSB.
Transferat cu surle și trâmbițe în vară, după ce a rămas liber de contract, Vlad Chiricheș (34 de ani) s-a accidentat în vară, iar pe parcursul perioadei de recuperare a ales să nu-și încaseze o bună parte din salariul de 40.000 de euro pe care-l are la FCSB, gest apreciat de Gigi Becali.
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a spus că recuperarea fundașului merge mai bine decât ar fi plănuit staff-ul medical, astfel că Vlad Chiricheș ar putea reveni cât de curând sub comanda lui Elias Charalambous.
Internaționalul român ar putea evolua după pauza competițională pentru meciurile echipei naționale, adică din etapa a doua de play-off.
Mihai Stoica anunță când revine Vlad Chiricheș
"Chiricheş se antrenează cu echipa, se antrenează integrat, face încălzirea, face anumite exerciţii unde nu e adversitate, după se antrenează separat.
Dar e foarte bine, în mod normal e peste grafic, pentru că testul isokinetic făcut a ieşit excepţional, doar că medical nu se poate risca. Poate juca după pauza echipei naţionale”, a spus MM Stoica, la OrangeSport.
Rămâne de văzut în ce măsură s-ar putea impune Chiricheș în echipa de start a celor de la FCSB, având în vedere că fundașii centrali, Siyabonga Ngezana și Joyskim Dawa, se numără printre preferații lui Gigi Becali.
Vlad Chiricheș s-a întors la FCSB după zece ani
În 2013, Vlad Chiricheș a devenit cel mai scump jucător transferat de la o echipă din campionatul României. Tottenham l-a cumpărat pentru 9,5 milioane de euro, o sumă-record la acea vreme.
Vlad Chiricheș e cotat la 900.000 de euro, conform site-urilor de specialitate, și a evoluat de-a lungul carierei sale la echipe precum FC Ardealul, Curtea de Argeș, Benfica U19, Pandurii, FCSB, Tottenham, SSC Napoli, Sassuolo și Cremonese.
La Cremonese, Vlad Chiricheș a bifat 17 apariții, nu a reușit să marcheze niciun gol și nici să paseze decisiv în vreo situație. Peste 1000 de minute a îmbrăcat fundașul central tricoul clubului care a retrogradat la finele sezonului trecut.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News