MM Stoica laudă un jucător de la FCSB: ”Calități ieșite din comun”
Mihai Stoica, manager general FCSB, a vorbit despre fundașul central al roș-albaștrilor, Siyabonga Ngezana.
Fotbalistul a fost adus în Capitală vara trecută. Roș-albaștrii au plătit pentru serviciile sud-africanului nu mai puțin de 600.000 de euro. Cotat la 1.3 milioane de euro de site-urile de specialitate, Siyabonga Ngezana este titular incontestabil la echipa pregătită de Elias Charalambous.
MM Stoica laudă un jucător de la FCSB: ”Calități ieșite din comun”
Mihai Stoica a susținut că Siyabonga Ngezana are calități fizice ieșite din comun și a menționat că fundașul face tot posibilul să-și îmbunătățească evoluțiile de la meci la meci.
De când a ajuns la gruparea roș-albastră, Siyabonga Ngezana a bifat 27 de apariții în toate competițiile și și-a trecut numele pe tabela de marcaj o singură dată. Pe deasupra, sud-africanul și-a însemnat și un assist.
”Ngezana a fost o achiziţie foarte reuşită, sper să termine campionatul aşa cum a jucat până acum. El a avut evoluţii remarcabile, e un jucător cu calităţi fizice ieşite din comun şi care munceşte mult, vrea să-şi îmbunătăţească evoluțiile, iar acum lângă Chiricheş e mai uşor de jucat”, a spus Mihai Stoica, potrivit OrangeSport.
Echipa lui Elias Charalambous e prima clasată în play-off-ul Superligii României cu 41 de puncte.
FCSB are trei victorii consecutive în partea a doua a campionatului și se situează la 10 lungimi de ocupanta locului secund, CFR Cluj, care se află la egalitate cu locul trei, Universitatea Craiova.
Cum arată play-off-ul Superligii României
1. FCSB - 41 de puncte
2. CFR Cluj - 31 de puncte
3. Universitatea Craiova - 31 de puncte
4. Rapid București - 28 de puncte
5. Farul Constanța - 26 de puncte
6. Sepsi OSK - 24 de puncte
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News