Antrenorul a bifat până acum 145 de apariții pe banca tehnică și a înregistrat, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt, o medie de 1,59 puncte pe meci.
Momentul în care Măldărășanu voia să arunce prosopul: ”Am vrut să plec”
La începutul lui noiembrie, FC Hermannstadt a pierdut 1-3 cu Universitatea Craiova, în deplasare, în etapa #16. Măldărășanu a mărturisit că acela a fost momentul în care era gata să plece de la sibieni.
Doar că susținerea pe care a simțit-o l-a făcut să rămână. De atunci, FC Hermannstadt nu a mai înregistrat niciun eșec, fie că vorbim despre SuperLiga României, fie despre Cupa României.
”După înfrângerea de la Craiova, chiar am vrut să plec. Am simțit și sprijinul publicului, deși nu toți te susțin. Erau acele două meciuri, cu Rapid și Craiova, când am jucat bine, dar nu am obținut puncte. Mai ales acel meci cu Craiova, când ai 1-0 și apar niște greșeli pe care nu ți le explici.
Am zis că orice aș face nu-mi iese și e bine să ridic mâna, mai ales că urma acea pauză de două săptămâni. L-am anunțat și pe el (n.r.- pe Niculae), am vorbit și cu Claudiu Rotar. Au vorbit, m-am întâlnit și eu cu Nico, dar el era foarte pozitiv din punctul de vedere al calității jocului, îi dădea speranțe.
Chiar dacă am avut 6 înfrângeri, am jucat fotbalul pe care eu mi-l doresc. Problema a fost că am luat goluri... 13 goluri în 3-4 etape. Am schimbat iar sistemul în 3-5-2. Nu mă gândeam vreodată că voi juca sistemul ăsta, dar le place și jucătorilor.
Totul ține de dinamică, de mișcarea jucătorilor. Ușor-ușor, lucrurile s-au așezat”, a spus Marius Măldărășanu, potrivit digisport.