VIDEO Momentul în care Marius Șumudică a început să plângă în timpul prezentării la Rapid: ”Sunt mai sentimental!”

Momentul în care Marius Șumudică a început să plângă în timpul prezentării la Rapid: ”Sunt mai sentimental!” Superliga

Marius Șumudică a fost prezentat oficial la Rapid.

Fostul antrenor al lui Gaziantep preia echipa de la Neil Lennon, care a fost demis de la Rapid după șase etape fără victorie.

Marius Șumudică: ”Cel mai frumos mesaj primit a fost de la părinții mei!”

În cadrul unei conferințe de presă la care au luat parte și patronul Dan Șucu și președintele clubului Viorel Moldovan, Marius Șumudică a mărturisit că a fost surprins de numărul mesajelor primite după preluarea Rapidului.

Totuși, Șumudică a transmis că unul singur l-a emoționat până la lacrimi: cel primit din partea părinților săi. În momentul în care a adus vorba despre familia sa, noul antrenor de la Rapid a început să plângă chiar în timpul conferinței de presă.

Mie mi s-a blocat telefonul, citeam, încercam să citesc. Cel mai frumos mesaj pe care l-am primit a fost de la părinții mei. Au o vârstă și își doreau foarte mult să fiu aproape de ei.

Mi-au spus 'în sfârșit, tată, ești acasă'. Eu sunt mai sentimental și îmi dau lacrimile, pentru că am avut niște probleme familiale care m-au făcut să renunț la contractul de la Gaziantep.

Sper să-i țină Dumnezeu în viață și să se bucure alături de mine, fiindcă educația pe care mi-au dat-o a fost una aparte și nu mi-a lipsit nimic în limita posibilităților pe care familia mea le avea la momentul respectiv”, a spus Marius Șumudică la conferința de presă.

VIDEO Momentul în care Marius Șumudică a început să plângă

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!